1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Trei persoane rănite într-un accident produs într-o intersecție, în afara comunei Vișina

- Advertisement -

Accident de circulație în cursul serii de joi, 13 iunie, la intersecția Drumului Național 54 cu Drumul Județean 604, în afara comunei Vișina. Două autoturisme s-au izbit violent, trei persoane fiind rănite și necesitând acordarea primului ajutor, ulterior fiind transportate pentru investigații amănunțite la Spitalul Caracal.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș. În urma evenimentului rutier, tânăra de 35 de ani și alte două persoane, pasagere în autoturismul condus de aceasta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Sursă foto: Martor

Potrivit unor surse, vinovat de producerea accidentului ar fi craioveanul care în momentul în care se pregătea să iasă de pe drumul județean, la intersecția cu drumul național, pentru a se deplasa spre Vișina Nouă, nu ar fi acordat prioritate de trecere autoturismului condus de tânăra din Timișoara care circula regulamentar dintre Studina către Studina, intrând în coliziune cu acesta.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți