18.1 C
Slatina
miercuri,3 iulie,2024

Ultimele Articole

Aproximativ 2.200 de absolvenți de liceu înscriși pentru a susține prima probă scrisă a BAC-ului. Peste 40 dintre ei au absentat, niciun eliminat

- Advertisement -

Luni, 1 iulie 2024, au început probele scrise ale primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat, după ce în ultimele două săptămâni s-a desfășurat evaluările competențelor lingvistice și digitale. Iar prima probă a fost cea de Limba și Literatura română. Din totalul de aproximativ 2.200 de înscriși, peste 40 au absentat din motive personale. Nu a existat niciun elev eliminat.

Potrivit datelor centralizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt, sunt 2.363 de absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a, atât din promoția curentă, cât și din sesiunile anterioare, înscriși la sesiunea iunie – iulie a BAC-ului. 2.188 dintre ei s-au înscris pentru a susține prima probă scrisă, însă au fost 43 care au absentat din diverse motive. Din fericire, nu a fost niciun elev eliminat din examen.

Probele scrise continuă marţi, 2 iulie, cu proba obligatorie a profilului – Matematică şi Istorie, în funcţie de profil, la aceasta fiind un număr de 2.237 elevi înscriși.

Iar joi, 4 iulie, 2.228 de liceeni olteni ar trebui să susțină proba la alegere a profilului şi specializării, unde se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din zece discipline, respectiv Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie.
În Olt, potrivit ISJ, sesiunea de vară a Bacalaureatului se desfășoară în zece centre de examen, cu două subcomisii, în județ fiind și un centru de evaluare a lucrărilor cu o subcomisie.

Toate sălile de examen în care are loc examenul național sunt supravegheate audio-video, activităţile din cadrul BAC-ului realizându-se prin intermediul platformei dedicate evaluării digitalizate.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi online, este programată în data de 8 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Afişarea rezultatelor finale va fi pe 12 iulie, în centrele de examen şi online. Rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului, și anume pe bază de coduri.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiţii: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5, cel puţin, la fiecare dintre acestea; obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise, media notelor obţinute la probele scrise.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți