Accidente de circulație cu mai multe victime produse în primele ore ale zilei de luni, 8 iulie, pe drumuri publice care tranzitează două localități ale județului Olt. Primul dintre ele a fost în comuna Movileni, în urma căruia patru tineri au ajuns la Spitalul Slatina, iar celălalt la intersecția a două drumuri din comuna Slătioara, în urma căruia un șofer a necesitat îngrijiri medicale după ce a fost rănit.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că în jurul orei 02:40, pe strada Principală, din comuna Movileni, a avut loc un accident rutier, pentru cercetări la fața locului deplasându-se polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o tânără, de 19 ani, din comuna Movileni, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un cap de pod. În urma evenimentului rutier, trei tineri, de 18 ani, toți din municipiul Slatina și un tânăr de 18 ani, din comuna Dărmănești, județul Argeș, au necesistat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.