Căpitan Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, a declarat marți, 27 august, că zece pompieri olteni, cu un microbuz de intervenție, au fost solicitați pentru suplimentarea efectivelor care acționează în județul Mehedinți. Acolo se intervină pentru stingerea unor incendii izbucnite la vegetație uscată și litieră, în trei localități.
Incendiile sunt izbucnite în localitățile mehedințene Negrușa, Schitul de Sus și Jidostița, iar în acest moment, respectiv după-amiaza zilei de marți, în jur de ora 13:30, se acționa cu șapte autospeciale de stingere, un ATV și nu mai puțin de 36 de pompieri.
Sursă foto: ISU Mehedinți
„Intervențiile pompierilor mehedințeni pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată izbucnite, în cursul zilei de ieri (luni, 26 august n.r.), pe raza localităților Negrușa, Schitul de Sus și Jidostița continuă și astăzi (marți n.r.). În această dimineață a fost făcut schimbul de forțe și au fost alertați pompierii din turele libere. Au fost constituite mai multe sectoare de stingere, întrucât incendiile se manifestă în mai multe zone greu accesibile. În acest moment se intervine cu șapte autospeciale, un ATV și 36 de pompieri și, la nevoie, în funcție de situația operativă apărută, forțele de intervenție vor fi suplimentate sau redirecționate. De asemenea, pentru asigurarea rezervei operative, urmează să sosească o autospecială de stingere și un microbuz cu 16 pompieri de la ISU Timiș, o autospecială de stingere cu cinci pompieri de la ISU Vâlcea și un microbuz cu 11 pompieri din cadrul ISU Olt”, anunța ISU Mehedinți la primele ore ale dimineții zilei de 27 august.