- Advertisement -
Lucrările sunt în toi pe șantierul Tronsonului 4 al Drumului Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești, care începe din comuna olteană Colonești, limită cu județul Argeș, și parcurge distanța de aproximativ 32 de kilometri până în comuna argeșeană Oarja, urmând a face legătura cu A 1 (Autostrada București – Pitești). Antreprenorul, adică UMB, are 789 muncitori mobilizați și 221 utilaje pe acest tronson.
Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a fost săptămâna aceasta în control pentru a verifica progresul lucrărilor, spunând că întregul traseu al DEx 12, care are și două tronsoane ce tranzitează județul Olt, din orașul Balș, limită cu județul Dolj, și până la Colonești, limită cu județul Argeș, ar putea fi dat în trafic până la sfârșitul anului 2024.
„Am fost pe șantierul Tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx 12), pentru a verifica progresul lucrărilor pe întregul traseu al drumului expres, dar și pentru a susține și sprijini antreprenorul, pentru că în continuare, ne menținem, împreună cu el, intenția de a da în trafic acest lot înainte de termen, și anume la sfârșitul acestui an. Pe întregul amplasament al lucrărilor, antreprenorul avea 789 muncitori mobilizați și 221 utilaje. Așa cum spuneam zilele trecute, doar câteva luni ne mai despart să circulăm la nivel de autostradă de la Craiova la Constanța. Traseul Tronsonului 4 este cuprins între Colonești și Pitești, și are 31,82 km”, a declarat Scrișoteanu.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a mai adăugat că se lucrează atât la drum, cât și la structuri, iar stadiul este următorul:
– continuă așternerea asfaltului, a stratului de bază AB31.5 și stratului de legătură BAD22.4;
– se continuă lucrările de umpluturi din pământ pe corpul drumului între km 117 și km 121;
– continuă lucrările de realizare a stratului de balast stabilizat cu ciment;
– continuă execuția drenajului longitudinal și șanțului trapezoidal;
– continuă lucrările de execuție a rigolei mediane și de betonare a rigolei de acostament;
– se execută lucrările de protecție a taluzului cu geocelule și de ranforsare a rambleelor înalte cu geogrile;
– continuă execuția branșamentelor electrice aferente structurilor și drumului de legătură;
– s-au finalizat lucrările de relocare a rețelelor de gaze și produse petroliere și se continuă relocarea rețelelor de telecomunicații și a celor de înaltă tensiune, medie și joasă;
– la structurile aferente drumului expres se lucrează la plăcile de suprabetonare, plăcile de racordare, hidroizolație plăci, montări de grinzi și predale;
– pe o parte dintre structuri, s-au așternut straturile de BA8 si BAP16;
– la drumul de legătura (km 0+000 – km 6+872) sunt în curs de finalizare lucrările de umpluturi din pământ și de realizare a stratului de formă, se continuă realizarea fundației de balast și se așternere stratul de balast stabilizat cu ciment;
– se execută lucrări și la podurile aferente pe acest tronson, de la forare, armare și betonare piloți, montare grinzi până la betonarea plăcii de suprabetonare și aplicare hidroizolație;
– la nodul rutier de la Podul Broșteni (km 108+480) sunt în curs de finalizare lucrările de umpluturi din pământ, de realizare a stratului de formă și a fundației de balast și se continuă cu așternerea stratului de balast stabilizat cu ciment;
– la nodul rutier de la Cătanele (km 121+185) se execută lucrări de umpluturi din pământ, de realizare a stratului de formă.
Drumul Expres Craiova – Pitești este împărțit în patru tronsoane. Lungimea acestuia este de peste 121 kilometri și câte două benzi pe fiecare sens. În total, vor fi realizate zece intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje.
- Advertisement -