În preajma sărbătorii Sfânta Maria Mică, care are este pe 8 septembrie, așa cum ne-a obișnuit deja de câțiva ani încoace, administrația publică locală a comunei Slătioara organizează Ziua localității. Evenimentul a ajuns anul acesta la cea de-a șaptea ediție, ce se va desfășura pe stadionul comunal sâmbătă viitoare, 7 septembrie, cu începere de la ora 17:00. Într-un concert extraordinar și cap de afiș sunt îndrăgiți interpreți ai muzicii românești precum Maria Constantin (FOTO principală), Marian Medregoniu și Violeta Constantin.
Însă pe scenă urmează să mai urce, pentru a susține recitaluri, Lino Golden, Cristian Bănățeanu, Mariana Gugu și Ilie Dură, la final organizatorii, Primăria și Consiliul Local Slătioara, în frunte cu edilul Savu Ungureanu, având și alte surprize pentru public – un superb show de lasere și un frumos foc de artificii. Prezentator este Lili Bălăceanu.
„Vă așteptăm cu mic, cu mare, sâmbătă, 7 septembrie, la cea de-a șaptea ediție a Zilei comunei Slătioara! Vom avea parte de muzică live, evenimente speciale, jocuri pentru copii și multă voie bună. Vă așteptăm să sărbătorim împreună, începând cu ora 17:00 pe stadionul comunal!”, a declarat primarul Ungureanu.
Din peisajul petrecerii câmpenești nu vor lipsi grătarele pe care vor sfârâi micii, berea rece va fi și ea din belșug, în zona stadionului fiind și alte tarabe cu diverse chilipiruri, dar și un mic parc de distracții destinat copiilor.