17.3 C
Slatina
luni,16 septembrie,2024

Ultimele Articole

Senatorul PSD Siminica Mirea: „Recalcularea pensiilor – Dreptate pentru milioane de pensionari!”

- Advertisement -
Siminica Mirea, senator PSD de Olt, spune că reforma pensiilor a adus dreptate pentru 3,8 milioane de pensionari care ani de zile au primit pensii mai mici decât alții care au muncit și au contribuit la fel. „Cei care critică această reformă susțin perpetuarea inechităților, dar noi știm că dreptatea înfăptuită pentru acești pensionari nu mai poate fi anulată!”, a declarat parlamentarul social democrat.
Potrivit senatorului Siminica Mirea, partidele care pozează în apărătorii pensionarilor nu vorbesc despre cei 3,8 milioane de pensionari care au fost dezavantajați de legislația anterioară.
„Din totalul de 4,6 milioane de pensii, 82,5% au crescut în urma recalculării și vor continua să crească la fiecare indexare anuală. Doar 4,4 la sută dintre pensii vor rămâne la aceeași valoare până când altele le vor ajunge din urmă”, a spus politicianul oltean.
Legat de aspectele privind creșterea pragului de neimpozitare a pensiilor la 3.000 de lei, senatorul PSD a spus că premierul Marcel Ciolacu a luat decizia politică de a ridica pragul de neimpozitare, continuând politica social-democrată de a proteja pensionarii cu venituri mici și medii: „Toate guvernările social-democrate au ridicat pragul de neimpozitare a pensiilor, demonstrând angajamentul nostru constant față de pensionari”.
Totodată, Siminica Mirea a mai precizat că „Legea pensiilor nu este o lege liberală. Munca, Echitatea, Solidaritatea și Contributivitatea sunt concepte centrale ale doctrinei social-democrate”.
„PNL nu a majorat punctul de pensie cu 60% în ultimii 4 ani. În realitate, miniștrii Muncii de la PSD au majorat punctul de pensie cu peste 40% în fiecare dintre cele două guvernări din care au făcut parte. Susținem dreptatea și echitatea în sistemul de pensii! Împreună putem face o schimbare reală pentru toți pensionarii!”, a subliniat parlamentarul social democrat.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți