Reprezentanții structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au susținut marți, 10 septembrie, o nouă conferință de presă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt din Slatina, în cadrul căreia comisarul șef Ionuț Ilinca, inspectorul șef al IPJ, colonelul Emanuel Botan, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, și colonelul Adrian Tănase, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, au prezentat, printre alții, o situație a activităților întreprinse premergător, dar și în prima zi a noului an școlar 2024 – 2025. Dacă comandantul Poliției Olt a spus inclusiv câte instituții de învățământ din județ au sisteme de securitate, pază umană și sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției, 25 la sută dintre acestea neavând așa ceva, șeful pompierilor olteni a vorbit despre cât de sigure sunt școlile în cazul izbucnirii unui incendiu. Iar 116 dintre clădiri în care funcționează astfel de unități școlare necesită obținerea autorizației de securitate la incendiu, dar nu au obținut acest act administrativ.
Comisarul șef Ionuț Ilinca, șeful Poliției Olt, a declarat că în baza Planului Teritorial Cadru de Acțiune, premergător debutului anului școlar 2024 – 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, prin structurile sale de siguranță școlară, rutieră și ordine publică efectuează multiple activități specifice, astfel încât procesul instructiv educativ din instituțiile de învăţământ preuniversitar să se desfăşoare într-un mediu sigur pentru elevi şi cadrele didactice.
„Verificările premergătoare debutului anului școlar au vizat amplasarea corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare în zona stațiilor mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii și a trecerilor pentru pietoni, aflate în apropierea unităților de învățământ preuniversitar, la nivelul întregului județ fiind derulate peste 230 de astfel de acțiuni de verificare. Totodată, s-a procedat la informarea instituțiilor cu responsabilități în acest domeniu, în scopul remedierii neregulilor constatate. Polițiștii cu atribuții în domeniu au desfășurat multiple activități de inventariere a autovehiculelor destinate transportului de elevi și au fost întreprinse măsuri pentru verificarea microbuzelor școlare cu privire la starea de funcționare și valabilitatea documentelor, în acest context fiind realizate sesiuni de instruire a peste 130 de conducători auto, astfel încât, atât la debutul anului școlar, cât și pe parcursul acestuia, transportul elevilor să se realizeze în condiții de siguranță. Analiza infracționalității înregistrată în incinta unităților școlare și în zona adiacentă acestora a reliefat că aproximativ 90% dintre infracțiuni au fost săvârșite în incinta unităților de învățământ. În acesth context, polițiștii olteni, anterior debutului noului an școlar, au desfășurate acțiuni de verificare a modului de asigurare a unităților de învățământ cu sisteme de securitate private. Aceste acțiuni au vizat întreaga rețea de învățământ preuniversitar, în urma acestora fiind constatată o infracțiune și aplicate cinci amenzi, în valoare de 1.800 de lei. Din totalul unităților de învățământ, aproximativ 75% dispun de sisteme de securitate, pază umană și sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției, în timp ce 25% nu dispun de asemenea sisteme”, a spus inspectorul șef al IPJ Olt.
Și cum luni, 9 septembrie, a debutat noul an școlar, IPJ Olt a suplimentat dispozitivul de ordine și siguranță publică, peste 200 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră și siguranță școlară participând la misiunile desfășurate în acest context, în zona adiacentă unităților de învățământ, dar și pe traseele de deplasare către locuință, în scopul prevenirii oricăror situații negative care pot conduce la producerea evenimentelor în care să fie implicați elevii. Acestora li s-au adăugat și polițiștii din cadrul inspectoratului care au participat la festivitățile organizate la nivelul fiecărei unități de învățământ de pe raza județului.
Iar potrivit comandantului Poliției, în prima zi de școală nu a existat niciun incident major în incinta sau în zonele adiacente acestor instituții școlare.
În contextul deschiderii anului școlar 2024 – 2025, și la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt s-au luat măsuri pentru intensificarea măsurilor specifice din competență, având în vedere că un obiectiv important în direcțiile de acțiune al inspectoratului îl reprezintă siguranța elevilor și a cadrelor didactice.
„Au fost intensificate măsurile de ordine publică în zona instituțiilor de învățământ, fiind angrenați zeci de jandarmi în sistem integrat, atât în patrule mixte de ordine publică, patrule de jandarmi, precum și ca participanți la activitățile de reprezentare a instituției prilejuite de începerea noului an școlar în instituții de învățământ din municipiile Slatina, Caracal și orașele Balș, Corabia. Totodată, pe linia prevenirii și combaterii fenomenului contravențional și infracțional în rândul elevilor, vom continua elaborarea și derularea de campanii de informare alături de partenerii instituționali, obiectivul principal fiind prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea absenteismului în unitățile de învățământ, descurajarea fenomenului de bullying, consumul de substanțe interzise și alte comportamente antisociale, în comun cu IPJ Olt – Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității, precum și cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt. Pentru Jandarmeria Olt, asigurarea unui climat de ordine și siguranță în școli, precum și în zonele adiacente acestora reprezintă o prioritate. Drept urmare, zilnic vom continua activitățile specifice de patrulare și prevenire a faptelor antisociale în zona unităților școlare și în anul școlar 2024-2025, atât independent cât și în sistem integrat și vă asigurăm de strânsa colaborare cu reprezentanții instituțiilor școlare aflate în responsabilitate, pentru îndeplinirea scopului comun: siguranța elevilor și a personalului didactic pe întreg parcursul anului de învățământ , astfel încât școala să fie un spațiu sigur, dedicat studiului și performanței”, a declarat comandantul Jandarmeriei Olt.
Colonelul Adrian Tănase, inspector șef al ISU Olt, a prezentat o situație cu privire la numărul de clădiri în care funcționează instituții școlare care necesită autorizație de securitate la incendiu. Iar numarul acestora este de peste o sută.
„La nivelul județului Olt funcționează 164 de unități de învățământ cu personalitate juridică, care au în administrare 502 clădiri, în care funcționează grădinițe, școli, internate sau cantine. 299 de clădiri dintre acestea nu au executat lucrări de investiții și nu necesită autorizație de securitate la incendiu, 116 clădiri necesită obținerea autorizației de securitate la incendiu, dar nu au obținut acest act administrativ, iar 87 de clădiri dețin autorizație de securitate la incendiu.
„Important de menționat este faptul că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine beneficiarului investiției. Fac precizarea că unitățile de învățământ nu intră sub incidența Hotărârii de Guvern 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționarii ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, în sensul în care nu poate fi dispusă măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu. Premergător începerii anului școlar 2024 – 2025, au fost constituite comisii mixte care au urmărit modul de pregătire a unităților de învățământ, pentru desfășurarea în bune condiții a acestui an școlar, fiind evaluate unități școlare din 48 de localități. Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Olt, au desfășurat în această perioadă acțiuni de evaluare și informare, privind modul de respectare al prevederilor privind apărarea împotriva incendiilor, la construcții sau corpuri de clădire cu destinația de învățământ, din județul Olt. Obiectivele au fost evaluate din punct de vedere al: autorizării de securitate la incendiu; exploatării corespunzătoare a căilor de evacuare; verificării dotării cu stingătoare de incendiu; existența și funcționalitatea instalațiilor cu rol de securitate la incendiu. Unităţile de învăţământ au o particularitate, în sensul că acestea sunt frecventate de același public. Prin activităţile de informare preventivă pe care instituţia noastră le desfăşoară permanent, ne dorim ca elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar să cunoască specificul clădirii, unde sunt amplasate mijloacele de apărare împotriva incendiilor, căile de evacuare sau locul de întâlnire în caz de incendiu.
De asemenea, echipajele din cadrul subunităților efectuează periodic misiuni de recunoaştere în teren la instituții de învățământ, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi, mijloace de primă intervenție şi alte aspecte de interes operativ. Asigurarea siguranței în școli nu este pentru noi doar un obiectiv, ci și o obligație morală față de viitorul generațiilor noastre. Cu toții avem copii și de aceea trebuie să fim vigilenți și responsabili în toate acțiunile noastre, pentru ca fiecare instituție de învățământ să rămână un loc de învățare sigur și fără riscuri”, este situația expusă de șeful pompierilor din județ.