12.3 C
Slatina
luni,7 octombrie,2024

Ultimele Articole

Un bărbat a murit în urma unui accident grav produs pe DN 65 – E 574, în zona comunei Găneasa

- Advertisement -

Accident de circulație soldat cu urmări grave în dimineața zilei de vineri, 20 septembrie, în jurul orei 08:00, pe Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574, în zona comunei Găneasa. Un bărbat și-a pierdut viața în urma coliziunii dintre un autoturism și un autocamion.

Potrivit primelor date, bărbatul care a murit are vârsta de 45 de ani și este din comuna Găneasa, acesta aflându-se la volanul mașinii ce a lovit autocamionul condus de un tânăr de 31 de ani, din municipiul Slatina.

Surse spun că șoferul autoturismului ar fi avut viteză și nu ar fi păstrat distanța regulamentară în mers, intrând în coliziune față-spate cu celălalt vehicul implicat în evenimentul rutier.

Sursă foto: Martor

Inițial, conducătorul autoturismului a fost găsit în viață și i-a fost acordat primul ajutor, însă acesta nu a răspuns favorabil manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale ce s-au deplasat la fața locului și s-a constatat decesul său.

Imediat după impactul violent dintre cele două vehicule, traficul a fost restricționat în ambele sensuri de deplasare, pentru a permite desfășurarea intervenția la locul producerii accidentului.

O echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a ajuns, de asemenea, la fața locului, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia de pe DN 65 – E 574, din zona comunei Găneasa.

„La data de 20 septembrie 2024, în jurul orei 08:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 65 – European 574, între localitățile Găneasa și Slătioara, din județul Olt, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Găneasa, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65 – European 574, între localitațile Găneasa și Slătioara, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de către un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Slatina. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 45 de ani a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți