Marius Oprescu, președintele organizației județene Olt a Partidului Social Democrat a făcut joi, 26 septembrie 2024, o declarație politică legată de lista candidaților social democrați din județ la alegerile parlamentare, programate a se desfășura în data de 1 decembrie, de Ziua Națională a României.
Aceasta nu este deocamdată gata, va fi făcută publică săptămâna viitoare, ținând cont președintele PSD Olt nu a vorbit încă cu toți primarii din județ, printre ei fiind și edili de orașe. Marius Oprescu a adăugat, totodată, că primarii social democrați din județ sunt mulțumiți de activitatea parlamentarilor PSD, în mandatul 2020 – 2024: „Nu există localitate din județ, prin care un parlamentar PSD Olt să nu fi trecut, cel puțin de două – trei ori pe lună”.
„În momentul de față, cred că mai avem maxim 10 – 15 UAT-uri, primari cu care nu am stat de vorbă. Urmează ca, în aceste zile, să definitivăm discuțiile cu toți primarii PSD din județul Olt, după care, într-un Comitet Politic Județean, se va aproba lista de parlamentari și, cu siguranță, veți fi invitați la o conferință de presă în care toate aceste lucruri vor fi făcute publice și puteți avea întrebări față de conducerea organizației PSD Olt sau față de candidații propuși pe listă. Sunt anumiți primari care cunosc foarte bine doritorii de a fi pe lista de parlamentare, îi cunosc pe toți, și atunci comentariile sunt diverse și pe măsură, dar sunt și primari care nu și-au exprimat acest lucru foarte clar, lăsând la latitudinea conducerii județene de a lua această decizie. Săptămâna viitoare va fi făcută lista publică. Vă vom invita pe toți, așa cum am spus, la o conferință de presă. Cu siguranță, în baza discuțiilor, până în momentul de față. ne-am conturat o părere, dar să știți că totuși mai sunt 15 localități unde poate vorbim de primari importanți. Nu am finalizat discuțiile cu primarii de orașe… Cred că e bine să așteptăm până atunci și să nu tragem concluzii pripite, pentru că n-ar fi corect față de colegii noștri. Primarii cu care am vorbit până acum sunt mulțumiți de activitatea parlamentarilor în funcție. Noi am avut și împărțire a parlamentarilor pe fiecare colegiu și în fiecare oraș din județul Olt PSD a avut și cabinete deschise. Ca atare, nu există localitate din județ, prin care un parlamentar PSD de Olt să nu fi trecut, cel puțin de două – trei ori pe lună. Așa că nu putem spune de o lipsă de activitate. Lucrurile pot fi împărțite între activitatea politică și cea parlamentară. Parlamentarii de Olt, în Parlamentul României, contribuie la crearea unor legi. În ceea ce privește activitatea lor în teritoriu, ei preiau o parte din problemele administrative ale primarilor și nu pot să le rezolve decât tot cu ajutorul Consiliului Județean și a Guvernului Românei. Efectiv ei sunt un mijlocitor în această activitate, nu au atribuțiuni ca să poată să rezolve o problemă din localitatea X. Ei sunt mijlocitori… Dar, să știți, că a existat și există contact permanent al parlamentarilor PSD de Olt cu cetățenii din județul Olt și cu conducerile administrative ale localităților. (…)”, a declarat președintele social democraților olteni.