5.3 C
Slatina
sâmbătă,21 decembrie,2024

Ultimele Articole

Accident rutier cu o victimă rănită ușor într-o intersecție din satul Recea al comunei Valea Mare

- Advertisement -

Coliziune violentă între două autoturisme în după-amiaza zilei de sâmbătă, 21 decembrie 2024, în jurul orei 13:00, la intersecția Drumului Județean (DJ) 657 cu DJ 653, din satul Recea al comunei oltene Valea Mare. Dim fericire, urmările nu au fost atât de grave, doar o persoană, șofer, necesitând acordarea primului ajutor și transportul la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru acordarea de investigații medicale amănunțite.

Totuși, la fața locului, au ajuns mai multe echipaje de salvatori în cazul în care și alte persoane au avut nevoie de acordarea primului ajutor.

Și echipaje de polițiști rutieri au ajuns în zonă, pentru a efectua cercetări și a stabili cu împrejurările producerii accidentului de circulație. Din primele date, unul dintre conducătorii auto nu era băut, potrivit rezultatului la testarea cu aparatul alcooltest, în timp ce pentru al doilea șofer a fost nevoie de testarea sa la unitatea medicală.

La spital a ajuns un tânăr de 26 de ani, din Valea Mare.

„La data de 21 decembrie 2024, în jurul orei 13:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția DJ 653 cu DJ 657, în localitatea Recea, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Valea Mare, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Slatina. În urma evenimentului rutier, tânărul de 26 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Potrivit unor surse, tânărul din Valea Mare ar fi vinovat de producerea accidentului, având în vedere că nu i-ar acordat prioritate de trecere autoturismului pe care slătineanul de 55 de ani îl conducea.

Oamenii legii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți