Consiliul Județean Olt este principalul ordonator de credite al Spitalului Județean de Urgență Slatina, iar Marius Oprescu, președintele forului județean, a vorbit despre un subiect arzător legat de cea mai mare unitate medicală din județ. Și anume, lipsa medicilor cardiologi, iar Oprescu a recunoscut că este greu să fie găsiți astfel de specialiști, situația fiind una veche, care durează de un deceniu.
„Pe 10 ianuarie a fost organizat un concurs la care nu s-a înscris nimeni. Concursul a fost reluat, el va fi undeva la jumătatea lunii februarie. Noi sperăm să reușim. Am avut discuții, și am avut discuții și înainte de primul concurs, cu medici cardiologi. E foarte greu, vă aduceți aminte că această criză de la Cardiologie nu este de anul acesta. Criza vine din urmă cu zece ani de zile. E foarte greu să găsești medici cardiologi, s-au obișnuit să meargă în privat, este o meserie care este căutată și ei reușesc să profeseze foarte bine în privat și nu se înghesuie să vină la astfel de concursuri. Noi avem în momentul de față cinci medici cardiologi, dar, așa cum știți, legea îi obligă să facă o singură gardă pe lună, restul gărzilor pe care le fac, le fac pentru că vor. Dar cu cinci medici nici nu poți să acoperi toată luna. Tocmai de aceea a fost suspendată activitatea pentru ATI pe Cardiologie, urmând ca atunci când avem numărul necesar de doctori pentru a putea relua gărzile să îi dăm drumul la acea secție. Până în momentul de față, așa cum știți, SJU Slatina nu a făcut cardiologie intervențională. Astfel de cazuri, cum a fost cel al pacientului care a murit, oricum, dacă aveam garda deschisă, nu puteam să-l tratăm noi. Acel pacient tot la Craiova urma să ajungă, pentru că colaborarea SJU Slatina este cu Spitalul Craiova pentru astfel de cazuri. Deci, oricum nu-l tratam. Noi, în luna decembrie, am achiziționat aparatura necesară pentru a face cardiologie intervențională, urmând ca acel aparat care a venit la jumătatea lunii decembrie să-l punem în funcțiune, după care cardiologii noștri să-și ia specializările și sperăm ca pe la jumătatea anului 2025 să începem acest lucru și la Slatina”, a spus Marius Oprescu.
Ca să fie redeschise gărzile la Cardiologie, președintele CJ Olt a spus că ar mai fi nevoie de minimum trei medici cardiologi.
Oprescu a mai spus că legea nu permite a face salariile mai atractive pentru doctori: „Nu ne permite legea să dăm salarii mai mari. Noi, din bugetul Consiliului Județean, încât de la jumătatea anului 2024, susținem medicii rezidenți care vor să vină să facă gărzi la Slatina, nu doar pe Cardiologie, dar și pe celelalte secții, să le dăm un stimulent de gardă. Acest lucru putem să-l facem, e singurul lucru și îl practicăm și-l avem în vedere și în anul 2025.
Deci, din bugetul Consiliului Județean, pentru medicii rezidenți care vor să vină să facă gărzi la Slatina, putem da acest stimulent. La salarii nu poți să încalci legea și să dai salarii mai mari”.
Președintele CJ Olt a mai fost întrebat dacă ar putea totuși, în limitele legii, să acorde anumite facilități.
„Mă gândesc că poate au fost niște discuții cu niște medici cardiologi, astfel încât Spitalul Județean de Urgență Slatina să devină atractiv. Spitalul Slatina s-a schimbat foarte mult și avem foarte multe secții care sunt atractivi pentru pacienți și din județele învecinate. Eu cred că, odată cu devenirea operațională a angiografului, pe care l-am primit și a deschiderii liniei de cardiologie intervențională, cred că vom reuși să aducem medici interesați de a face o carieră aici, la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a subliniat Marius Oprescu.