8.8 C
Slatina
luni,12 mai,2025

Ultimele Articole

Polițiștii olteni, la bilanț. Scăderi semnificative pe majoritatea liniilor de lucru

- Advertisement -

Sala de ședințe a Inspectoratului de Poliție Județean Olt a găzduit în dimineața zilei de marți, 18 februarie 2025, cu începere de la ora 10:00, o conferință de presă în cadrul căreia comisarul șef Ionuț Ilinca, inspectorul șef al instituției din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, a prezentat, alături de comisarii șefi Cristian Bădiță și Nicu Dan, adjuncții inspectoratului, evaluarea activităților desfășurate și a rezultatelor de polițiștii olteni, în anul 2024. Iar rezultatele au fost fructuoase, având în vedere că pe majoritatea liniilor de lucru s-au înregistrat scăderi importante și doar pe ici, colo au fost și fapte în creștere.

Comisarul șef Ilinca a spus că priorităţile stabilite pentru anul trecut, care au constituit fundamentul acţiunilor organizate de poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost, în primul rând, creșterea gradului de siguranță publică, eficientizarea serviciului polițienesc în domeniul prevenirii și combaterii criminalității și prevenirea și combaterea fraudelor economice – financiare.

Astfel, în vederea deservirii comunității, polițiștii din județ au intervenit la 18.428 de apeluri semnalate prin intermediul Apelului de Urgență 112, din care 6.873 au fost în mediul urban şi 11.555 în rural. De asemenea, au fost desfăşurate 1.472 de activităţi operative, polițiștii de proximitate acordând o atenție deosebită aspectelor sesizate de cetățeni, fiind verificate și rezolvate 1.791 de petiţii, scrisori şi reclamaţii.

„În anul 2024, au fost sesizate 853 de infracţiuni stradale, cu 58 mai puține față de acceași perioadă a anului trecut, infracţiunile stradale sesizate reprezentând 9,03% din totalul sesizărilor. Din totalul infracţiunilor stradale, 535 au fost comise pe timp de zi, față de 575 în aceeași perioadă din 2023, şi 318 pe timp de noapte, 336 fiind în 2023. În mediul rural, în aceeași perioadă, au fost sesizate 4.803 fapte penale, cu 276 mai puține față de anul 2023, infracțiunile din mediul rural reprezentând 50,89% din totalul infracțiunilor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia operativă, în anul 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizate 9.438 de infracţiuni. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul infracţiunilor sesizate a scăzut cu 69 de fapte”, a declarat comisarul șef Ionuț Ilinca, inspectorul șef al Poliției oltene.

Ca structură, dintre cele 9.438 de infracţiuni sesizate, 666 sunt infracţiuni de natură economico-financiară, 5.600 judiciare şi 3.172 fapte penale de altă natură.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost începută urmărirea penală in personam pentru 2.034 de fapte în anul 2024 față de 2.089 în 2023.

O creștere a fost semnalată totuși în privința infracțiunilor contra vieții, fiind aproape cu jumătate mai multe fapte față de anul 2023.

„Din analiza datelor statistice privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, rezultă că, în anul 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizate 110 fapte, față de 68 în anul 2023. Totodată, analiza situaţiei operative în anul 2024 reliefează o scădere de 68 de fapte a infracţiunilor comise contra patrimoniului, față de perioada similară a anului 2023, fiind sesizate 3.120 de infracţiuni, față de 3.188 de infracțiuni în anul 2023. Infracţiunile de furt prezintă un trend descendent, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind sesizate 1.470 de infracţiuni, cu 80 de fapte mai puține față de anul 2023. Scăderi semnificative se înregistrează la furturile din auto, cu minus 52 de fapte, respectiv minus 54,16%, furturile de componente din exteriorul auto, cu 12 fapte mai puține, respectiv -42,85%, și furturile de auto, cu minus șase fapte, respectiv  minus 20,68%. De asemenea, scăderi s-au înregistra și la infracţiunile de tâlhărie, respectiv cu 11 fapte, fiind 13 în anul 2024, față de 24 de infracţiuni câte au fost în anul 2023”, a adăugat comnadantul polițiștilor olteni.

În anul ce a trecut, polițiștii criminalişti din județ au efectuat nu mai puțin 2.323 de cercetări la fața locului, cu 41 mai puține față de 2023, și 1.046 de deplasări pentru alte evenimente, cu zece mai puține față de 2023, fiind ridicate 9.337 de urme de diferite categorii, care au condus la identificarea sau probarea vinovăţiei a 143 de persoane.

De asemenea, poliţiştii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au inițiat 180 de acțiuni în domeniul de competență, dintre care 16 pe linie de substanţe periculoase, 35 pe linie de explozivi, 83 pe linie de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și 46 pe linie de braconaj.

În vederea cercetării sau confiscării au fost ridicate, în 2024, un număr de 50 de arme letale și neletale, cu trei mai puține față de anul 2023, 1.289 de elemente de muniție, cu 1.062 mai multe față de 2023, și 5.209 de kilograme de articole pirotehnice, în plus cu 4.274 față de perioada anului 2023.

La o întrebare adresată de jurnaliști, inspectorul șef Ilinca a detaliat subiectul referitor la armele ce au fost confiscate.

„Este vorba despre arme care erau deținute fără autorizație. S-au confiscat și arme letale și neletale, iar ca muniție au fost mai mult cartușe. Armele au fost ridicate ca urmare a unor perchiziții în dosare penale sau ca urmare a unor verificări și a nerespectării dispozițiilor pe care previn păstrarea armelor. Nu putem vorbi de trafic de arme. Sub nicio formă, nu. Au fost dosare penale privind săvârșirea altor tipuri de infracțiuni. În niciun caz nu avem fenomenul ăsta la noi în județul Olt, trafic de arme. Scopul nostru este să ne asigurăm că persoanele care sunt deținătoare de arme respectă dispozițiile pe care în baza cărora li s-au eliberat aceste autorizații. Iar persoanele care nu dețin astfel de autorizații, iarăși este scopul nostru de a obține date și informații cu privire la aceste persoane, astfel încât să le putem confisca și să fie aplicată legea înainte de a le folosi în diverse activități legale. Dar, încă o dată, nu este vorba despre o creștere a numărului infracțiunilor cu un fenomen la nivelul județului Olt. Este vorba de faptul că avem colegi la acest Birou de Arme și Muniții care și-au făcut foarte bine treaba, după cum vedeți, inclusiv la articole pirotehnice avem o creștere, am ajuns la peste 5.200 de kilograme de articole pirotehnice confiscate, cu peste patru tone mai mult decât precedent”, a subliniat comandantul Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți