7.3 C
Slatina
luni,10 martie,2025

Ultimele Articole

A XIV-a ediție a sărbătorii „Încuratul cailor de Sân’ Toader” de la Brâncoveni, un nou succes pentru organizatori. Peste 50 de participanți din 15 județe ale României

- Advertisement -

Primarul Ion Cheroiu și comunitatea din localitatea Brâncoveni s-au bucurat de oaspeți de seamă sâmbătă, 8 Martie, de Ziua Femeii, având în vedere că pe stadionul din satul Mărgheni a avut loc cea de-a XIV-a ediție a sărbătorii populare „Încuratul cailor de Sân’ Toader”. Pe lângă cei peste 50 de concurenți din 15 județe ale țării înscriși în competiția hipică, alături de edil au ținut să fie prezenți, printre alții, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Cosmin Floreanu, prefectul de Olt, deputatul Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deputații Marius Iancu și Bogdan Mihuți, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, vicepreședinții CJ Olt, fostul senator de Olt Liviu Voiculescu, fostul deputat Emil Albotă, fostul deputat Adrian Chesnoiu, Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, dar și alți zeci de social democrați olteni.

Cu toții au vizitat standurile comercianților de pe stadion, au stat de vorbă cu crescătorii de armăsari prezenți în concurs, pentru ca apoi să vadă parte din evenimentul ecvestru devenit foarte cunoscut pe plan național. Iar ediția XIV a acestuia s-a bucurat de un real succes, așa cum au spus-o chiar organizatorii.

Primăria comunei Brâncoveni, Consiliul Local al comunei Brâncoveni, Centrul Cultural Brâncoveni, cu sprijinul Consiliului Judeţean Olt și Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Olt, sunt aceștia, din concursul hipic făcând parte concursul de frumusețe cai și trăsură și concursul de tracțiune cai buștean la simplu și la dublu. Bineînțeles, la începutul sărbătorii a avut loc și botezul armăsarilor de către un preot din comuna olteană, parada cailor prin satul Ociogi și un spectacol de echitație.

Sursă foto: Martor și Facebook

Așa cum ne-am obișnuit deja, manifestarea de la Brâncoveni deschide seria evenimentelor cultural artistice ce au loc an de an în județul Olt.

„Deja a devenit un concurs național, sperăm, foarte curând, să devină un concurs internațional. Este a XIV-a ediție a ‘Încuratului Cailor de Sân’ Toader de la Brâncoveni’, primul eveniment major care deschide seria sărbătorilor tradiționale din județ. Este un început, vremea este frumoasă, ne bucurăm de primăvară și sperăm să fie o ediție de succes”, a spus Marius Oprescu, președintele forului județean.

Ion Cheroiu, primarul din Brâncoveni, a spus că, în prezent, pe raza localității, mai sunt numai 13 cai, deși în urmă cu 13 ani, în 2012, comuna avea un număr de 127 de cabaline. Chiar și așa, iată, că tradiția merge mai departe, edilul dând și câteva detalii despre evenimentul ce a început sâmbătă, până în prânz.

„Ne aflăm la cea de a XIV-a ediție a Sărbătorii ‘Încuratul cailor de Sân’ Toader de la Brâncoveni’, care a devenit o sărbătoare națională, având în vedere numărul mare de concurenți care s-au înscris, peste 50 din 15 județe ale țării. Acest lucru ne bucură și o putem numi, cu mândrie, o sărbătoare națională. Sărbătoarea a debutat cu botezul cailor, cu o paradă frumoasă prin satul Ociogi, cu un program de echitație, după care concursul nostru obișnuit: cel mai frumos cal, cea mai frumoasă trăsură, cel mai frumos ponei și etapa forte-tracțiune cal la buștean (1.500 de kilograme), la simplu și dublu (2.000 kilograme) . Premiile constau în bani, și le mulțumim sponsorilor noștri, CJ Olt, prin Centrul Județean de Cultură, plus sponsori locali. (…) Vom premia cuplurile care au peste 50 de ani de căsătorie, elevul cu cea mai mare medie la Evaluarea Națională de anul trecut, apoi va începe un frumos program artistic. Sărbătoarea se va încheia târziu, cu foc de artificii și un joc laser”, a spus edilul.

La rândul său, fiind prezent la evenimentul ecvestru, Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a spus că o să se implice ca sărbătoarea populară de la Brâncoveni să se transforme într-una internaţională: „Sunt sigur că acest eveniment trebuie mărit și o să aibă tot sprijinul meu ca și ministru al Agriculturii pentru că o să avem o discuție cu Autoritatea de Zootehnie din țară, la nivel național, pentru a crea un eveniment mult mai mare. Aceste cabaline trebuie promovate pentru că și Ministerul Agriculturii are anumite planuri de investiții în acest sector. Mai mult de atât, vrem să introducem pe plată aceste animale pentru că atât național, cât și internațional caii care sunt crescuți la noi și în toate fermele din România au o valoare inestimabilă. De aceea, domnule primar, vă felicit și în continuare, sunt sigur că anul viitor împreună vom face un eveniment în care să încercăm să aducem și internațional. În Ungaria cabalinele sunt animale foarte importante și sunt finanțate foarte bine și sunt sigur că Brâncoveni va deveni localitatea cu cel mai frumos eveniment internațional”.

Din programul zilei fac parte și câteva premiere, dar și in spectacol folcloric grandios cu artiști cunoscuți.

Ora 14:00 – Spectacol Ansamblul Folcloric „Mugurașii Brâncovenilor” – șapte suite de dansuri pregătite de coregraful Alexandru Rizea

Ora 15:00 – Grupul vocal de fete „Măndruțele de la Olt”

15:30 – Premiere opt cupluri care au împlinit, în 2024, 50 de ani de căsătorie cu plachetă de onoare, diplomă de excelență, câte 500 de lei fiecare și un buchet de flori pentru femei, dar și a unui elev din Brâncoveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională de anul trecut, respectiv cea mai mare medie

15:45 – Premierea participanților la competiția hipică

16:00 – Spectacol de muzică populară cu îndrăgiți interpreți de muzică populară, și nu numai: Steliana Sima, Violeta Constantin, Ilie Dură, Adi Răduț, Alex Enache, Loredana Ionescu, Anthony Căpitănescu, Cristi Predoaica, DJ GBU, Show Dance Girls, prezentator fiind Roxana Birică

21:00 – Închiderea sărbătorii cu un show de lasere și un superb foc de artificii

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți