9.8 C
Slatina
duminică,30 martie,2025

Ultimele Articole

Medicii veterinari din Olt au început controalele din perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. Aproximativ 50 kilograme produse de origine animală, retrase de pe piață

- Advertisement -

Reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt a transmis că au fost intensificate acțiunile de control ale medicilor veterinari în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, astfel că de la începutul lunii și până pe 25 martie 2025, în județ au fost efectuate nu mai puțin de 288 de controale oficiale în domeniul igienei alimentare. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, fiind date 40 de amenzi, în cuantum de aproximativ 190.000 de lei. Totodată, au fost retarse de pe piață aproape 50 kilograme produse de origine animală. 

Verificările medicilor veterinari au urmărit modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală – carne, lapte, produse lactate, peste, ouă – şi nonanimală – produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe – , asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final.

Potrivit DSVSA Olt, pentru neconformitățile constatate în domeniul igienei alimentare, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale conform Hotărârii Guvernului 984 din 2005, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 189.200 lei la unități de alimentație publică, magazine alimentare și laboratoare de cofetărie-patiserie, dar și opt avertismente conform Ordonanței Guvernului 2/2001, la unități de alimentație publică și magazine alimentare.

„Abaterile de la normele sanitare veterinare pentru care s-au aplicat sancțiuni au fost: igienă și manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare; supraaglomerarea spațiilor de depozitare, precum și depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare; nerespectarea frecvenței de recoltare probe în cadrul programului de autocontrol; lipsa echipamentului de lucru a angajaților; lipsa verificării stării de sănătate a angajaților; întreținerea necorespunzătoare a spațiilor și echipamentelor de lucru; funcționarea fără a deține Documente de Înregistrare Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Au fost reținute oficial și dirijate la unitate neutralizare a subproduselor care nu sunt destinate consumului uman aproximativ 49 kilograme de produse de origine animală în urma controalelor în unități de alimentație publică din județ”, a declarat Venera Popa, purtător de cuvânt al DSVSA Olt.

Potrivit sursei citate, consumatorii își pot procura carne de tineret ovin/caprin din obiectivele înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor din județul Olt, respectiv din carmangerii, măcelării, supermarketuri și magazine alimentare.

Și cum Sfânta Sărbătoare a Paștelui bate la ușă, fiind în data de 20 aprilie 2025, în ceea ce privește sacrificarea mieilor aceasta se realizează în abatoare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea ovinelor. De asemenea, sacrificarea mieilor se poate realiza și în locurile organizate, amenajate temporar, în care se asigură supraveghere sanitară veterinară, numai la solicitarea scrisă din partea primăriilor care doresc să organizeze asemenea spații.

„Au fost transmise adrese către primăriile din județ, prin care au fost comunicate condițiile sanitare veterinare pe care trebuie să le îndeplinească spațiile special amenajate care vor fi avizate pentru funcționarea temporară în vederea sacrificării tineretului ovin și caprin. Recomandăm consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare specifice acestei perioade, numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care sunt supuse controalelor sanitare veterinare, pentru a preîntâmpina  apariţia îmbolnăvirilor”, a mai declarat reprezentantul Direcției Sanitară Veterinară Olt.

În cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publică, consumatorii din județ sunt rugaţi să sune la telefonul 0372.735.838, fax 0249.416.726 – DSVSA Olt.

FOTO: Imagine reprezentativă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți