14.9 C
Slatina
marți,1 aprilie,2025

Ultimele Articole

175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Copiii din Slatina, protagoniști ai activităților organizate de jandarmii olteni în Parcul Tineretului

- Advertisement -

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au organizat duminică, 30 martie 2025, în Parcul Tineretului, din municipiul Slatina, o activitate publică dedicată aniversării a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Evenimentul a marcat debutul unei serii de manifestări organizate cu prilejul Zilei Armei în mai multe localități oltene, sub semnul deschiderii, interacțiunii și apropierii de comunitate.

Cei prezenți, protagoniști fiind în primul rând copiii, au avut ocazia să descopere o parte din mijloacele tehnice și echipamentele folosite de jandarmi în misiunile zilnice: tehnică de intervenție, materiale de protecție, autospecialele aflate în dotare și echipamentele individuale de intervenție.

„Colegii noștri au oferit informații despre specificul activităților desfășurate în domeniile ordine publică, intervenție și prevenire, iar prin demonstrațiile de autoapărare și exercițiile interactive au adus în fața publicului o imagine clară a pregătirii și modului de acțiune în teren. Un punct de atracție l-a reprezentat traseul cu obstacole, inspirat din antrenamentele jandarmilor, conceput ca o provocare dinamică și accesibilă, care a stârnit interesul celor dornici de mișcare și de experiențe practice. Prezent și el la eveniment, Crin, câinele de serviciu al unității, a atras atenția celor mici și mari prin comportamentul său echilibrat și calm, fiind un exemplu de disciplină și cooperare în cadrul echipajelor operative”, a declarat locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Activitatea de duminică a oamenilor legii face parte dintr-un program mai amplu, care continuă în zilele următoare în orașele Balș, Corabia, Scornicești și municipiul Caracal, acolo unde IJJ Olt are dislocate subunități operative.

„Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături la ceas aniversar. La mulți ani, Jandarmeriei Române și tuturor celor care poartă cu mândrie această uniformă!”, a mai spus reprezentantul jandarmilor olteni.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți