În stațiunile de pe litoralul românesc trebuie să existe construcții care se adresează doar turiștilor, a declarat luni președintele Comisiei de antreprenoriat și turism din Camera Deputaților, Mohammad Murad, care a anunțat o propunere legislativă în acest sens.
‘Este e nevoie de un semnal care mi se pare și mă doare foarte mult de ani de zile. (…) Văd în fiecare an cum se distrug stațiuni turistice. Am o propunere legislativă care reglementează construcțiile în stațiuni turistice de interes național. Vedem în fiecare zi Mamaia care scade din ce mai rău, Năvodari este în scădere liberă. E nevoie să oprim acest jaf și această mafie imobiliară care a distrus multe stațiuni în România. Avem nevoie să reglementăm această situație astfel încât în stațiunile turistice de interes național să avem doar construcții care se adresează turiștilor, pentru că așa mi se pare normal, nu să faci în stațiune un cartier de oraș. Vă anunț că Mamaia a scăzut față de anul trecut cu 20%, față de Sud, care a crescut cu 20%, dacă vorbim de turismul pe litoral’, a declarat deputatul AUR într-o conferință de presă susținută la Parlament.
El a precizat că are și alte propuneri legislative, între acestea fiind cele care se referă la impozitarea mai mică a salariaților, respectiv a studenților.
‘Mediul de afaceri așteaptă, cu toate că simte că speranțe sunt cam din ce în ce mai puține, pentru că, din păcate, în România se face mai mult politică decât propuneri concrete. (…) Dacă nu producem, nu venim cu un plan național de investiție productivă, vom avea probleme majore. (…) Concret, am cerut și am propus – sunt 2.600.000 de salariați astăzi în România care o parte din salariu îl primesc la negru. Este nevoie astăzi, după atâția ani, să punem totul pe masă și un bonus acordat unui angajat până la suma similară salariului net de 2.500 să fie impozitată cu doar 16%. Toți cei trei jucători o să fie mulțumiți. Angajatul este mulțumit, pentru că are, poate justifica suma totală de 5.000 de lei. Angajatorul este mulțumit că nu mai minte statul și poate justifica banii care dispar din firmă, iar statul primește suma de aproape un miliard și jumătate, două miliarde de euro pe an în plus. Măsura poate să fie benefică pentru toată lumea și afectează pozitiv bugetul statului. Doi – peste tot în toată Europa, în special, studenții, au un statut special. Eu cred că e cazul să ne gândim la ei și să-i lăsăm în pace trei luni să muncească pe un salariu de 3.900 de lei pe lună, neimpozabil, cu un impozit plătit de angajator doar de 16%. Peste tot există măsuri speciale pentru studenți’, a detaliat Mohammad Murad.
Nu în ultimul rând, el a propus organizarea unor dezbateri pe teme economice concrete.
‘Aș vrea să dau o provocare coaliției și celorlalte partide politice. Propun să facem o dezbatere pe măsuri economice concrete, pe mediul de afaceri, cu toate partidele politice, fără cei care candidează la prezidențiale. Vreau să facem echipă, că avem foarte mulți oameni de afaceri în AUR, aș vrea să facem o dezbatere constructivă și garantez, dacă răspund la invitație partidele politice, că nu vom vorbi de nimic de trecut. Vorbim numai despre ce vom face în viitor’, a transmis deputatul AUR.