Misiunile de sâmbătă ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Olt, în context electoral, s-au desfășurat conform graficului, fără să fie înregistrate probleme. Însă, în preziua turului II al alegerilor prezidențiale în cursă fiind George Simion de la AUR și independentul Nicușor Dan, au fost cercetate de oamenii legii două posibile incidente, în legătură cu continuarea campaniei electorale.
Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Centrului Județean de Comunicare Olt, a reamintit că cei peste 1.700 de angajați ai MAI din teritoriu au fost implicați, în principal, în misiuni de asigurare a protecției transportului buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării de la locurile de depozitare către secțiile de vot.
Efectivele MAI au preluat paza celor 381 de secții de vot, constituite la nivelul județului Olt și le vor preda, duminică dimineață, președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.
„Pe parcursul acestei zile (sâmbătă, 17 mai n.r.), angajații MAI au fost sesizați cu privire la două posibile incidente electorale, în legătură cu continuarea campaniei electorale”, a spus Șerban.
În dimineața zilei de sâmbătă, la ora 07:00, campania electorală s-a încheiat, iar continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 lei.
„Precizez că prin continuarea propagandei electorale se înțelege inclusiv sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat. Alegătorii, care în ziua votării se află în unitatea administrativ teritorială în care și-au stabilit domiciliul sau reședința, pot vota doar la secția de votare unde sunt înscriși în lista electorală permanentă. Alegătorii, care se află în altă unitate administrativ teritorială decât cea în care au domiciliul sau reședința, pot vota la orice secție de votare din localitatea respectivă. Prezența oricărei persoane în cabina de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Nerespectarea dispozițiilor legale privind prezența altor persoane în cabina de vot se pedepsește cu amendă cuprinsă între 4.500 lei și 10.000 de lei. Excepție este cazul alegătorului care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur. Acesta are dreptul să cheme în cabina de votare pentru a-l ajuta, un însoțitor, care nu poate fi însă din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Centrului Județean de Comunicare Olt.
Sursa citată mai arată că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă și constituie contravenție.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin documente de identitate valabile și doresc să voteze, autoritățile au anunțat că Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Olt asigură program de lucru cu publicul și duminică, 18 mai, în ziua votului, între orele 07:00 și 21:00.
În ziua votului, vor fi la datorie aproximativ 1.800 de forțe de ordine din județ pentru menținerea siguranței publice, verificarea sesizărilor de posibile incidente electorale și asigurarea protecției secțiilor de vot.
Ca și la primul tur al alegerilor prezidențiale, în spiritul transparenței, pe parcursul zilei de duminică, CJC Olt va comunica în timp real informații despre misiunile structurilor MAI.