34.5 C
Slatina
vineri,27 iunie,2025

Ultimele Articole

Jandarmii olteni asigură siguranța și ordinea publică la Zilele Slatinei

- Advertisement -

Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, a stabilit măsuri specifice pentru menținerea unui climat de siguranță și ordine publică, în contextul desfășurării, în acest sfârșit de săptămână, a numeroase manifestări publice în județul Olt. La finalul acestei săptămâni, în mai multe localități din județ – atât urbane, cât și rurale – sunt programate evenimente cu caracter cultural-artistic, sportiv și festiv. Fie că vorbim despre sărbători locale, spectacole în aer liber, activități aniversare sau competiții sportive, toate aceste manifestări implică un aflux mare de participanți și presupun măsuri sporite de protecție și prevenire a incidentelor. În acest context se înscriu și Zilele Municipiului Slatina, o sărbătoare devenită tradiție pentru comunitatea locală.

„Activitățile se vor desfășura în zona centrală, într-un cadru festiv, cu participare numeroasă, atmosferă animată și acces pietonal crescut. Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt va fi prezent cu efective dimensionate în funcție de specificul fiecărui eveniment, pentru a asigura un climat de siguranță și pentru a preveni orice comportament care ar putea afecta desfășurarea normală a activităților. În cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi organizate misiuni de patrulare și supraveghere activă în proximitatea zonelor de desfășurare și pe căile de acces”, a declarat locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Pentru siguranța cetățenilor și buna desfășurare a evenimentelor din perioada 27 – 29 iunie, jandarmii recomandă: respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor; manifestați răbdare în zonele aglomerate și evitați îmbrâncelile sau altercațiile; nu blocați căile de acces, trotuarele sau spațiile de intervenție pentru ambulanță și pompieri; nu introduceți în perimetrul evenimentului obiecte periculoase, recipiente inflamabile, materiale pirotehnice sau băuturi alcoolice; supravegheați copiii în permanență și învățați-i să se adreseze jandarmilor dacă se rătăcesc; evitați formarea de grupuri conflictuale sau participarea la comportamente provocatoare; nu urcați pe garduri, instalații sau elemente de decor; adoptați un comportament decent, fără manifestări vulgare sau limbaj jignitor; dacă intervin situații neprevăzute, nu intrați în panică – urmați calm indicațiile forțelor de ordine pentru evacuarea în siguranță; în cazul în care observați fapte de natură antisocială sau persoane cu comportament suspect, anunțați imediat jandarmii din zonă sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți