Poliţiştii din Olt caută o minoră, în vârstă de 16 ani, care în prima zi a acestei săptămâni a plecat voluntar dintr-un centru de asistență socială al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt și nu s-a mai întors. Nu este pentru prima oară când face acest lucru, ea dispărând și în urmă cu mai bine de două săptămâni, atunci, pentru a fi găsită cât mai repede, locuitorii din mai multe localități ale județului primind un mesaj RO-Alert: Alertă dispariție copil.
Și de această dată un asistent maternal din cadrul DGASPC Olt a fost cel care i-a alertat pe oamenii legii.
„La data de 9 martie, în jurul orei 16:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați de către un asistent medical din cadrul DGASPC Olt, cu privire la faptul că Teodora Maria Dănuța Vătafu, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la un centru în care se afla instituționalizată și nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 1,65 metri, greutate 92 de kilograme, ochi căprui, păr șaten prins în coadă, constituție atletică. La momentul dispariţiei era îmbrăcată cu o helancă de culoare gri, pantaloni de culoare neagră iar în picioare purta încălțări de culoare gri deschis”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea adolescentei de 16 ani sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
