Poliţiştii din cadrul Poliţiei orașului Corabia caută o minoră, în vârstă de 16 ani, care a plecat voluntar de la locuința sa din urbea de pe malul stâng al Fluviului Dunărea și până în prezent nu s-a întors.
Bunica copilei este cea care i-a alertat pe oamenii legii cu privire la dispariția acesteia.
„La data de 8 august 2026, în jurul orei 07:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că nepoata sa, Nicoleta Prințesa Luca, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din orașul Corabia și nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: înălțime aproximativ 1.60 metri, greutate aproximativ 60 de kilograme, față ovală, ochi căprui, păr roșcat, fără semne particulare. Nu se cunosc articolele vestimentare pe care le purta la momentul plecării”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea adolescentei dispărute sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112.
