- Advertisement -
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, au desfășurat acum două zile o sesiune de informare în rândul părinților elevilor din unitățile de învățământ din municipiul Slatina cu privire la pericolele la care sunt expuși minorii în mediul școlar.
Sesiunea de informare a fost organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Olt și a președintelui comitetului de părinți și a avut loc la Colegiul Național „Radu Greceanu”, din municipiul Slatina, unde au participat peste 150 de părinți. La acțiune au participat și reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Olt, respectiv Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Olt, care au prezentat persoanelor prezente principalele activități și servicii oferite de către aceștia, instituții cărora părinții le pot solicita ajutorul în situația în care copiii devin victimele unor astfel de infracțiuni.
„În cadrul activității, părinții au fost informați cu privire la pericolele la care sunt expuși copiii, în ceea ce privește faptele de violență, violență psihologică-bullying, cyberbullying, infracțiuni săvârșite prin intermediul internetului sau al rețelelor sociale. Totodată, polițiștii le-au vorbit părinților despre tendințele agresive în rândul adolescenților, acestea manifestându-se prin: agresivitate verbală, accese de furie în spațiul public, țipete, dispute sau încăierări între colegi, manifestări ce pot fi accentuate de consumul de alcool sau de substanțe psihoactive și pot fi influențate de factori individuali, familiali și socioculturali. În urma discuțiilor, părinții au identificat, împreună cu polițiștii, factorii favorizanți și măsurile de prevenire pe care ar trebui să le aibă în vedere pentru ca elevii să nu ajungă în postura de victimă sau agresor. De asemenea, polițiștii au informat părinții cu privire la traficul și consumul de substanțe interzise, dar și despre consecințele negative pe care acestea le au asupra organismului minorilor”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Sursa citată a mai spus că la întâlnirea cu părinții elevilor, polițiștii au purtat discuții și despre ce înseamnă traficul de persoane, modurile de recrutare, dar și despre etapele traficului de persoane, fiindu-le oferite informații prin care sa evite astfel de fapte.
„Polițiștii au sfătuit părinții să păstreze permanent legătura cu cadrele didactice şi să se intereseze de situația şcolară a copiilor, să se preocupe de modul în care aceștia își petrec timpul liber și să îi implice în activități extrașcolare care să le dezvolte un comportament prosocial: activități sportive, voluntariat etc, astfel încât să evite anturajele nepotrivite şi să desfășoare activităţi în limita legii. În plus, aceștia au fost îndrumați să-și încurajeze copiii pentru adoptarea unui comportament responsabil, atât în viața reală, cât și în cea virtuală, dar și să le imprime copiilor o atitudine pozitivă față de lege și autoritate, explicându-le că rolul normelor sociale este de protecție a cetățenilor, nu de pedepsire. Părinții au ascultat cu interes explicațiile și recomandările polițiștilor, iar la finalul activității au participat interactiv la discuții. Prin astfel de activități, polițiștii au urmărit dezvoltarea capacității instituționale pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente prin realizarea unei rețele de siguranță în jurul elevilor, formată din familie, cadre didactice, specialiști în protecția copilului, ordine publică, siguranța școlară și antidrog”, a adăugat reprezentantul Poliției Olt.
Potrivit aceleiași surse, aceste întâlniri urmăresc încurajarea dialogului în vederea identificării unor soluții pentru principale probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial.
Tipuri de violență în școală
• violența verbală: poreclirea, tachinarea, amenințarea, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare;
• violenţa fizică: atingeri/contacte fizice dureroase exercitate de un preşcolar/elev asupra altui elev sau a unui grup de copii, intimidarea fizică, distrugerea unor bunuri personale care aparțin victimei.
• violență relațională: presupune umilire, izolare, discriminare, amenințare, împrăștierea de zvonuri despre o persoană, realizarea unor farse;
• cyberbullying: este o formă de intimidare care implică utilizarea dispozitivelor electronice pentru a trimite mesaje abuzive, distructive.
Factori care influențează comportamentele agresive/violente
Factori biologici
• Particularități de gen;
• Caracteristici personale;
• Tulburări funcționale neurologice.
Factori psihologici
• toleranța scăzută la frustrare;
• Instabilitate emoțională;
• stimă de sine scăzută;
• dificultăți de adaptare;
• capacitate empatică slabă;
• dificultăți în reglarea emoțională și lipsa controlului emoțional.
- Advertisement -