Jandarmii olteni au avut parte la sfârşitul săptămânii trecute de două intervenţii mai puţin obişnuite, una dintre ele având legătură cu un roi de albine ce era pe trotuarul unei străzi din Slatina, iar cealaltă cu îndepărtarea unui şarpe de la streaşina unei locuinţe din Stoicăneşti. Intervenţiile au venit în urma unor apeluri efectuate la numărul de urgenţă 112.
Unul dintre apeluri a fost la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, ajutorul jandarmilor fiind solicitat pentru îndepărtarea unui roi de albine aflat pe trotuarul din fața Școlii Gimnaziale „Eugen Ionescu” din municipiul Slatina.
„Echipajul de intervenție a ajuns cu celeritate la fața locului, a asigurat zona, fără a fi pusă în pericol viața cetățenilor. S-a solicitat sprijinul unui apicultor care, în cel mai scurt timp, a ridicat roiul de albine”, a declarat Simona Ciopor, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.
Iar în după-amiaza aceleiaşi zile, tot în urma unui apel la 112, un bărbat cerut ajutorul efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt pentru îndepărtarea unui șarpe care a pătruns la streașina unei case din comuna Stoicănești.
„Patrula de jandarmi a ajuns rapid la fața locului și a reușit să extragă șarpele de aproximativ 1,5 metri în siguranță, utilizând un dispozitiv specific pentru capturarea reptilelor. Intervenția s-a desfășurat fără incidente. După ce șarpele a fost capturat, acesta a fost eliberat în mediul său natural, departe de zonele locuite, asigurând astfel că nu prezintă niciun pericol pentru cetățeni”, a adăugat reprezentantul Jandarmeriei Olt.
Pe parcursul anului, jandarmii au mai avut parte de cinci intervenții în județ pentru a îndepărta astfel de reptile.
Oamenii legii recomandă locuitorilor judeţului ca în astfel de situații să apeleze numărul unic de urgență 112 și să nu încerce să intervină singuri.