2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Patru șoferi, dintre care unul spaniol, s-au ales cu dosare penale după ce au comis infracțiuni rutiere pe drumurile județului

- Advertisement -

Patru conducători auto, dintre care unul din Spania, s-au ales cu dosare penale după ce au comis abateri la regimul rutier pe mai multe șosele care tranzitează județul Olt, potrivit unui comunicat de presă remis de Poliție. Dacă doi dintre ei erau într-o stare avansată de ebrietate, unul conducea un autoturism deși nu avea permis auto, iar altul era la volanul unei mașini care tracta o remorcă neînmatriculată.

Un caracalean de 18 ani conducea fără permis

Sâmbătă, 6 iulie, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 2 Osica de Sus au oprit pentru control, pe strada Mircea cel Bătrân, din comuna Dobrosloveni, un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 18 ani, din municipiul Caracal. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La volanul unui vehicul ce tracta o remorcă neînmatriculată

Tot în aceeași zi, în jurul orei 01.10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 6 Găneasa, în timp ce desfășurau activități specifice, pe strada Linia Mare, din comuna Strejești, au oprit pentru control un autoturism, condus de către o femeie, de 30 de ani, din comuna Cârlogani, județul Olt. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că remorca tractată de către autoturismul condus avea autorizația de circulație provizorie expirată. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Erau băuți bine

În dimineața zilei de duminică, 7 iulie, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au depistat, în afara comunei Cilieni, un bărbat de 43 de ani, din comuna Tia Mare, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,85 miligrame pe litru (mg/l) alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot în cursul zilei de duminică, dar în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 9 Scornicești au depistat, în comuna Colonești, un bărbat de 43 de ani, cetățean spaniol, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit, în ambele cauze, câte un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți