Potrivit site-ului clubferoviar.ro, Sucursala regională Craiova a Căilor Ferate Române a reluat procedura privind modernizarea Gării Caracal, având în vedere că precedenta a fost anulată.
Anunțul de licitație s-a postat marți, 23 iulie 2024, în sistemul electronic de achiziții publice e-licitatie.ro, și are ca obiect „Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – Lot SRCF Craiova, stația Caracal (proiectare și execuție lucrări)”.
Investiția urmează a se realizat prin Programul Operațional Transport (POT) 2021 – 2027, valoarea totală estimată a contractului ce se va încheia fiind cuprinsă între 6,8 și aproximativ 7,5 milioane de lei.
Termenul limită pentru primirea Ofertele sau cererile de participare au ca termen limită de primire data de de 29 august 2024, ora 15:00, ofertele trebuind să fie valabile până pe 29 decembrie 2024.
Potrivit anunțului de licitație Stația de cale ferată Caracal este amplasată în partea de Nord – Est a municipiului Caracal.
„În prezent Gara Caracal nu se ridică la standardele de interoperabilitate impuse transportului feroviar de călători, prezentând o serie de carențe în ceea ce privește confortul, accesibilitatea, precum și exploatarea acesteia ca terminal de transport. Lucrările propuse au ca scop principal îmbunătățirea condițiilor de exploatare în stații și furnizarea de servicii de calitate pentru călători, prin aducerea stațiilor la parametrii de funcționare care să respecte normele de exploatare românești, internaționale și europene în domeniul feroviar. Clădirea de călători este formată dintr-un corp cu regim de înălțime S parțial + P + 1 E parțial. Aria construită este de 248 metri pătrați, arie desfășurată, inclusiv subsol, este de 535 metri pătrați. Reabilitarea clădirii existente include lucrări de consolidare recomandate de expertul tehnic și rezultate în urma modificărilor de compartimentări interioare și de reconfigurare a golurilor în pereți și planșee, lucrări concepute în scopul refuncționalizării și modernizării clădirii și refacerii instalațiilor”, se arată în anunțul de licitație.
Ce măsuri de consolidare și reparative bazate pe situația existentă se iau, potrivit aceluiași anunț
– repararea fisurilor existente în elementele structurale din beton, dacă se găsesc asemenea elemente după decopertarea integrală
– revizuirea și repararea locală a zonelor de zidărie de cărămidă degradată: fisuri, crăpături, dislocări, exfolieri etc., relevante sau constatate după decopertare. Aceste lucrări constau în injectări, refacerea rosturilor de mortar, plombări locale, tencuieli armate, rezidiri, reconstituiri de legături;
– revizuirea/repararea planșeelor de lemn de peste parter și de peste etaj;
– revizuirea/repararea șarpantei și a copertinei de lemn.
„Intervențiile nu sunt limitative, în funcție de sondajele și decopertările generale executate în timpul execuției se pot aplica soluții adaptate la situația întâlnită. Având în vedere rezultatele investigării de teren, se recomandă următoarele măsuri de intervenție nestructurale: realizarea unor trotuare perimetrale etanșe ce vor îndepărta apa meteorică; lucrări de reducere a infiltrațiilor – refacerea hidroizolațiilor; lucrări de refacere termoizolațiilor; refacerea tencuielilor degradate”, se mai arată în anunțul de licitație.
Durata totală estimată a contractului este de 60 de luni.
Sursă foto: mobilitate.eu