Sistemul e-Sigur a devenit oficial operațional în județul Olt, începând cu prima zi a lunii martie, contribuind la creșterea siguranței rutiere și la combaterea comportamentului neregulamentar în trafic.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvănt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că prin intermediul acestui sistem, dispozitivele radar montate pe trepiede, amplasate pe principalele artere de circulație, monitorizează traficul și detectează vehiculele care depășesc limita legală de viteză.
Așadar, șoferii care circulă cu viteză excesivă pe șoselele județului și sunt surprinși de radarele fixe se vor pomeni cu amenda primită acasă.
„Aceste radare sunt instalate în zonele cu risc rutier ridicat, iar datele colectate sunt analizate ulterior. Abaterile de la reglementările rutiere sunt sancționate conform legislației în vigoare, după identificarea conducătorilor auto. Procesul-verbal de contravenție va fi transmis la domiciliul acestora, fără a fi necesar ca șoferii să fie opriți în trafic. Implementarea sistemului e-Sigur marchează un pas important în direcția unui trafic mai sigur pe drumurile publice din județul Olt”, a spus reprezentantul IPJ.
Sfatul polițiștilor pentru conducătorii auto este să respecte regulile de circulație!
„Fiecare dintre noi are rolul său în prevenirea accidentelor rutiere”, a mai spus inspectorul Claudiu Șerban.
Sursă foto: Poliția Română – Facebook
