26.3 C
Slatina
miercuri,16 iulie,2025

Ultimele Articole

Spitalul Slatina, prima unitate medicală din Oltenia care a accesat Programul național de sănătate mintală

- Advertisement -

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina au anunțat joi, 10 aprilie 2025, că este prima unitate medicală din regiunea Oltenia care a accesat Programul național de sănătate mintală – Subprogramul național de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră.

„Spitalul Județean de Urgență Slatina continuă proiectele de dezvoltare nu numai în ceea ce privește infrastructura medicală, ci și pentru îmbunătățirea serviciilor și accesarea de noi programe pentru pacienții noștri. Suntem primul spital din regiunea Oltenia care a accesat Subprogramul Național de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră, program prin care pacienții care suferă de o formă gravă de depresie, numită și ‘boala secolului’, pot beneficia de tratament inovativ decontat de Casa de Asigurări de Sănătate”, au transmis reprezentanții celei mai mari unități medicale din județul Olt, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Doctorul Mirela Amalia Săndulescu, medic șef al Secției Psihiatrie din cadrul Spitalului Slatina, a explicat într-un video atașat postării ce presupune acest program și cum se pot trata la această unitate medicală pacienții care suferă de depresie.

„Unul dintre programele naționale, pe care Spitalul Județean de Urgență Slatina a reușit să le implementeze, este Programul Național pentru depresie Rezistentă. Este primul Spital din regiunea Oltenia care a implementat acest program. Deci suntem promotori, în ceea ce privește inițierea acestui program, chiar la nivel național.
Depresia Rezistentă este depresia care are perioade de recurență și de remisiune. Cauzele sunt multiple, fie că vorbim de factori genetici, fie că vorbim de o nesiguranță, generată de contextul geopolitic actual, de contextul economic sau de contextul pandemic – sunt factori care la un moment dat, generează nesiguranță, iar nesiguranța poate genera o tulburare. Stresul cronic este unul dintre factorii care generează contextul pentru apariția tulburărilor psihice. Programul despre care am vorbit presupune administrarea unui medicament inovativ, cu administrare intranazală, tratament care este complet gratuit, subvenționat de Casa de Asigurări de Sănătate. Tratamentul se întinde pe durata a cel puțin șase luni, pacientul având posibilitatea unei reevaluări ulterioare și, dacă este necesar, el poate rămâne în program, cu o justificare din partea mediului”, a spus medicul psihiatru.

Mesajul reprezentanților SJU Slatina este unul clar: „Suntem aici să facem din bine și mai bine!”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți