30.7 C
Slatina
vineri,6 iunie,2025

Ultimele Articole

Violeta Constantin, Amna, Lavinia Furtună, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu și Cornelia și Lupu Rednic cântă de Zilele comunelor Sprâncenata și Optași Măgura, de Rusalii

- Advertisement -

Spectacole de zile mari organizate de Rusalii de primăriile comunelor Sprâncenata și Optași Măgura. Printre artiștii care vor evolua pe scenă, în recital, se numără Neta Soare, Violeta Constantin, Lavinia Furtună, Amna (FOTO principală), Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nicolae Datcu și Cornelia și Lupu Rednic.

Curtea Primăriei Sprâncenata este duminică, 8 iunie, cu începere de la ora 16:00, locația desfășurării celei de-a șasea ediții a Zilei localității.

Așadar, în prima zi de Rusalii, aici vor cânta soliști ai Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” Slatina din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție subordonată Consiliului Județean Olt, respectiv Neta Soare, Constantin Ștefan, Dorina Mete, Cătălin Bărbulescu, Sorina Dinu, Andreea Dinu, Sofia Baciu și Mădălina Deaconu, orchestrația muzicală fiind asigurată de Orchestra „Doina Oltului”, condusă de dirijorul Cristian Dumitru. Nu vor lipsi nici momentele coregrafice din mai multe zone ale țării prezentate de dansatorii „Doina Oltului” și nici recitalurile îndrăgitelor interprete de muzică populară și ușoară Violeta Constantin, Lavinia Furtună și Amna.

„Vă invităm cu drag la Ziua Comunei Sprâncenata! Dragi sprâncenățeni și prieteni ai comunei! Vă așteptăm cu inima deschisă să sărbătorim împreună o zi plină de emoție, muzică și tradiții românești! Invitați speciali care vor urca pe scenă și vor aduce bucurie în sufletele noastre: Ansamblul Folcloric “Doina Oltului” – dansuri și porturi autentice, Violeta Constantin – folclor cu suflet, Lavinia Furtună – emoție și tradiție în glas, Amna – hituri, energie și distracție pentru toate vârstele. Haideți să petrecem românește, cu muzică bună, dans și voie bună, așa cum știm noi la Sprâncenata! Nu ratați o zi de sărbătoare în care ne adunăm cu toții pentru a celebra comunitatea noastră minunată!”, este invitația adresată de edilul Marin Mihăeșteanu.

Căminul Cultural de la Optași Măgura este locația de desfășurare, cu începere de la ora 13:00, dar în a doua zi de Rusalii, a Festivalului Național de Muzică Lăutărească „Ion Onțică”, ajuns la a șasea ediție și organizat de Primăria și Consiliul Local, în frunte cu primarul Marin Scurtu. Urcă pe scenă cete de călușari, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nicolae Datcu, Zorina Bălan, Cornelia și Lupu Rednic, Neluță Bucur, Camelia Balmău și Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”.

„Spectacol mare la Optași Măgura, Olt. Primăria Optași, împreună cu domnul primar Marin Scurtu vă invită cu mic, cu mare, în curtea Căminului Cultural Optași Măgura, unde avem călușari, tarafuri vestite și artiști de seamă în recital. Festivalul ‘Ion Onțică’ este luni, 9 iunie 2025, cu începere de la ora 13:00. Vă așteptăm cu drag!”, au transmis autoritățile locale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți