9.9 C
Slatina
vineri,5 decembrie,2025

Ultimele Articole

Ariadna Elena Doncescu, noul medic pediatru al Spitalului Slatina

- Advertisement -

Are 35 de ani și este mamă a doi copii. Vorbim de Ariadna Elena Doncescu, care este noul medic pediatru al Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Nu doar micii pacienți care vin la Spitalul Slatina vor fi tratați de doctorul Doncescu, ci și cei din orașul Drăgănești Olt ce au nevoie de consultații și vin ambulatoriul de aici.

Doctorul Ariadna Elena Doncescu va trata copiii din municipiul Slatina și din orașul Drăgănești Olt. Programul de consultații este următorul:️ în fiecare zi de luni, între orele 08:00 – 15:00, în Cabinetul Pediatrie, în Ambulatoriul integrat spitalului din Drăgănești Olt; de marți până vineri, în intervalul orar 14:00- 20:00, în Ambulatoriul Integrat spitalului din municipiul Slatina.

„Cu profesionalism, o voce blândă, un zâmbet cald, cu o poveste despre o vulpiță sau un ursuleț, doctor Ariadna Elena Doncescu îi ajută pe micuții pacienți să treacă mai ușor peste durere și boală”, arată conducerea unității medicale slătinene.

„Cea mai mare bucurie este să îi văd pe copii cum pleacă zâmbind din cabinet și că au învățat câte ceva despre cum să aibă mai multă grijă de ei. Bucuria lor și a părinților este și bucuria mea”, spune pe scurt și medicul pediatru.

Tânăra doctoriță s-a născut în Slatina, a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Craiova și și-a dorit dintotdeauna să profeseze acasă, la Slatina.

„Am visat mereu să mă întorc acasă, să pot să fiu medic al Spitalului Județean de Urgență Slatina pentru că am văzut cât de mult s-a schimbat spitalul nostru. Este în plină dezvoltare și a devenit o primă alegere pentru medicii tineri. Este o bucurie imensă să pot să ajut copiii din orașul meu, din județul meu și să pot întoarce tot ce am primit de la oamenii care m-au format”, mai spune medicul Ariadna Elena Doncescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți