1.3 C
Slatina
marți,16 decembrie,2025

Ultimele Articole

Accident rutier între două mașini pe DN 65 – E 574, în afara comunei Priseaca. Un șofer a fost rănit și transportat la spital

- Advertisement -

Accident de circulație în dimineața zilei de marți, 16 decembrie 2025, în jurul orei 09:55, pe Drumul Național 65 – European 574, în afara comunei Priseaca. În urma coliziunii dintre două autoturisme, un tânăr a avut nevoie de acordarea primului ajutor, fiind transportat la spital pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că, a avut loc evenimentul rutier, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Olt.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 58 ani, din orașul Scornicești, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un tânăr de 31 de ani, din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative”, a declarat agentul principal Ionuț Mitrică, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Accidentul a fost anunțat și de reprezentanții Centrului InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care a transmis că în urma acestuia traficul s-a desfășurat alternativ pe DN 65 – E 574 Slatina – Pitești, în zona localității Priseaca. Reluarea circulației în condiții normale a fost anunțată după ora 12:00. „Evitați să vă angajați în depășiri sau să aveți preocupări de natură a vă distrage atenția de la condus, având în vedere că ceața diminuează vizibilitatea în trafic la sub 100 metri!”, au spus cei de la Centrul InfoTrafic al Poliției Române.

Potrivit unor surse, evenimentul s-a produs pe fondul unei depășiri neregulamentare efectuate de șoferul din Scornicești, autoturismul condus de acesta lovind violent mașina la volanul căreia era tânărul de 31 de ani. Iar în urma impactului, autoturismul din urmă s-a răsturnat în afara drumului, rămânând pe plafon.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți