Săptămâna și o nouă întâlnire cu Emil Florin Albotă, prefectul județului Olt. Este vorba despre cetățenii de pe strada Grădiște, din municipiul Slatina, evacuați după ce acum mai bine de o lună Dealul Grădiște a început să se surpe casele fiindu-le afectate de malurile de pământ căzute peste ele.
Iar motivul pentru care aceștia au ajuns din nou la reprezentantul Guvernului în teritoriu este că se simt ignorați de Mario De Mezzo, primarul Slatinei, condițiile pe care municipalitatea le oferă fiind insalubre, respectiv terenul unde se dorește amplasarea containerelor modulare în care ar urma să stea este de nelocuit.
„Sătui să fie ignorați de către primar. Așa au ajuns astăzi (marți, 7 aprilie 2026, oamenii de pe strada Grădiște la Prefectură. Spun că nu găsesc sprijin la primărie și că problemele lor sunt ignorate de prea mult timp. I-am ascultat din nou și le-am explicat că am făcut toate demersurile omenești și instituționale necesare pentru a-i ajuta și că voi continua să mă implic. Pentru a putea iniția procedurile de obținere a fondurilor alocate pentru situații de urgență, este necesar un deviz temeinic pentru evaluarea lucrărilor. Din păcate, primăria întârzie și transmiterea acestuia”, a transmis prefectul de Olt Emil Albotă.
Legat de același subiect arzător, reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt s-au reunit marți, în ședință extraordinară, pentru a adopta două măsuri importante.
Așadar, a fost aprobată expertiza geotehnică pentru evaluarea stabilității versanților Dealului Grădiște, întocmită la nivelul Primăriei Slatina. Totodată, s-a solicitat Primăriei municipiului Slatina transmiterea documentațiilor tehnico-economice către CJSU Olt, pentru ca Instituția Prefectului și Consiliul Județean Olt să promoveze la nivel guvernamental un act normativ pentru alocarea fondurilor necesare lucrărilor.
De asemenea, CJSU Olt a aprobat relocarea unei locuințe tip container de la Sprâncenata la Garda de Pompieri Osica de Sus, pentru sprijinirea intervențiilor viitoare.
