Se pare că este ziua și scandalul la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. După ce joi apăreau informații cu privire la reținerea unui polițist de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pentru trafic de influență, în cursul nopții de joi spre vineri, 30 aprilie spre 1 mai, pe un grup de trafic de pe pagina de socializare Facebook au apărut imagini în care un individ spune că polițiștii l-au pus să facă curățenie în sediul Poliției Brebeni. Reprezentanții IPJ Olt au deschis o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.
Concret, bărbatul, aflat în stare vizibilă de ebrietate, spune că a fost pus de polițiștii de la Postul comunei Brebeni arondat Secției de Poliție Rurapă Nr. 4 Coteana să șteargă cu un mop sângele ce i-a curs chiar lui pe holuri după ce un câine l-a mușcat. S-a întâmplat în curtea unității de poliției, unde acesta a ajuns pentru a da declarații cu privire la un scandal în care a fost implicat, a început să se joace cu patrupedul care l-a atacat.
„Din verificările preliminare, persoana în cauză a fost implicată într-un conflict, fiind condusă la sediul poliției pentru clarificarea situației. Ulterior, aceasta ar fi suferit o mușcătură de câine în proximitatea unității de poliție. De asemenea, precizăm faptul că persoana a fost transportată la o unitate medicală, cu autospeciala de poliție, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În ceea ce privește imaginile apărute în spațiul public, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt a dispus efectuarea de verificări, prin structurile competente, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun. Inspectoratul de Poliție Județean Olt reafirmă faptul că polițiștii au obligația de a acționa în sprijinul cetățenilor, cu respectarea prevederilor legale și a standardelor profesionale”, au transmis reprezentanții Poliției oltene într-un comunicat de presă remis mass-mediei.
Între timp, imaginile video care deveniseră virale au fost șterse de pa grupul de Facebook.
