29.1 C
Slatina
sâmbătă,1 august,2026

Ultimele Articole

Dobrun. Festivalul de Șah „Mihai Eminescu” de la Roșieni ajunge la cea de-a 39-a ediție. Premii totale de 12.400 de lei pentru pasionații sportului minții

- Advertisement -

Primăria comunei Dobrun și Școala Gimnazială Dobrun, în parteneriat cu Federația Română de Șah, pregătește o nouă ediție a Festivalului de Șah „Mihai Eminescu”. Fiind una dintre cele mai longevive și prestigioase competiții de profil din regiune, manifestarea se va desfășura în satul Roșienii Mari, în perioada 28 – 29 august, și este închinată în acest an memoriei profesorului Nicolae Bădiță.

Despre semnificația acestui eveniment tradițional pentru comunitate, Cristian Bondrescu, primarul comunei Dobrun, a declarat: „Ajuns la o impresionantă a XXXIX-a ediție, Festivalul de Șah «Mihai Eminescu» reprezintă un adevărat reper în calendarul șahistic românesc și o mare mândrie pentru localitatea noastră. Ne bucurăm să reunim anual jucători de toate vârstele și nivelurile de experiență, oferindu-le un cadru competitiv excelent și ocazia de a promova valorile acestui sport nobil. Îi așteptăm cu brațele deschise la Roșieni pe toți iubitorii sportului minții”.

Ediția din acest an vine și cu stimulente financiare atractive pentru participanți. Organizatorii pun la bătaie un fond total de premiere în valoare de 12.400 lei, recompensele fiind adaptate pentru performanțele obținute, de la premiul cel mare de 1.500 lei până la cel mai mic de 200 lei.

Competiția este structurată pe două secțiuni. Pasionații se pot înscrie la Turneul A (omologat), unde taxa de participare este de 50 de lei, prin contactarea arbitrului șef Alexandra Mîndra la numărul de telefon 0729.892.035. Pentru Turneul B (neomologat), taxa este de 20 de lei, iar înscrierile se fac la profesorul Liviu Roșca, la numărul 0787.701.767. De asemenea, cei interesați de detalii privind programul sau posibilitățile de cazare o pot contacta pe profesorul Luminița David la numerele de telefon 0756.572.721 sau 0762.635.905.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți