Locuitorii din județul Olt au la dispoziție o nouă metodă facilă pentru achitarea facturilor la apă și canalizare, direct în subunitățile poștale sau chiar la propriul domiciliu. Decizia vine în urma unui parteneriat încheiat între Compania de Apă Olt și Poșta Română, cu scopul de a simplifica procesul de plată pentru toți abonații.
Reprezentanții principalului operator al Oltului în domeniul apă, canal și epurarea apei uzate au precizat că serviciul de încasare este complet activ începând de vineri, 18 septembrie 2026, la nivelul întregului județ, fiind gândit pentru a veni în sprijinul tuturor clienților.
„Începând de astăzi (vineri n.r.), serviciul de încasare a facturilor emise de Compania de Apă Olt SA este activ în toate subunitățile poștale din județul Olt, dar și la domiciliul clienților, prin intermediul factorilor poștali. Astfel, utilizatorii noștri au la dispoziție o nouă modalitate simplă și accesibilă pentru achitarea facturilor, inclusiv direct de acasă. Mulțumim Companiei Naționale Poșta Română și Oficiului Județean de Poștă și Curierat Olt pentru colaborare și pentru sprijinul acordat în dezvoltarea unor servicii cât mai accesibile pentru utilizatorii noștri”, au transmis reprezentanții Companiei de Apă Olt.
Prin această inițiativă, operatorul își extinde rețeaua de puncte de încasare și facilitează accesul la servicii, în special pentru persoanele în vârstă sau cele din mediul rural care întâmpinau dificultăți în deplasarea la casieriile centrale.
