- Advertisement -
Investiții majore în ceea ce înseamnă infrastructura rutieră din orașul Scornicești. Dacă recent administrația publică reușea să finalizeze lucrările de asflatare ale străzii Principale din satul Piscani, acum muncitorii au început să asfalteze și strada Tudor Vladimirescu.
Municitorii și utilajele sunt deja pe șantier, potrivit lui Daniel Tudor, primarul urbei, care a spus că realizarea acestui proiect este posibilă și datorită implicării active a conducerii Consiliului Județean Olt, principala instituție administrativă din județ.
„În urmă cu ceva timp, am reușit să asfaltăm strada principală din satul Piscani și am spus atunci că vom continua lucrările și pe strada Tudor Vladimirescu. Așa cum am promis, ne ținem de cuvânt! Utilajele au ajuns, iar lucrările au început. O să avem condiții mai bune de circulație, mai multă siguranță și un acces mai ușor pentru toți cei care folosesc acest drum. Le mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestei lucrări și, în mod special, domnului Marius Oprescu, președinte al Consiliului Județean Olt, pentru sprijinul acordat și pentru colaborarea în folosul comunității noastre. Continuăm investițiile, etapă cu etapă, în beneficiul comunității noastre!”, a transmis edilul orașului Scornicești.
- Advertisement -



