5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Trafic blocat la ieșire din Slatina spre Valea Mare, din cauza unui accident. O persoană încarcerată

- Advertisement -

Accident grav pe Drumul Național 65 – European 574, la ieșire din municipiul Slatina spre Valea Mare. Traficul a fost blocat în zonă, iar o persoană a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale uneia dintre cele două autovehicule implicate în evenimentul rutier.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, și cadrele medicale de pe un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

„În accident au fost implicate o automacara și un autoturism, în care se aflau doar șoferii. Șoferul autoturismului a rămas încarcerat în urma accidentului. S-a asigurat accesul către pacient, găsit conștient, care a fost imediat monitorizat de echipajele medicale. Acesta era blocat de bordul autoturismului atât la nivel membrelor inferioare, cât și la nivelul membrelor superioare, iar intervenția pentru extragerea victimei a fost foarte dificilă. După mai bine de o oră, pacientul a fost scos din mașină conștient și cooperant, fiind transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru investigații amănunțite. Acesta prezenta fracturi la membrele inferioare și superioare și traumatism toracic, iar șoferul automacaralei, ajuns și el la Spitalul Slatina, prezenta traumatisme minore”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Polițiștii rutieri au efectuat cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul. „S-a stabilit faptul că un bărbat de 67 de ani, în timp ce conducea o automacara, ar fi pătruns pe Drumul Național 65, fără să se asigure, și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 30 de ani, din Slatina, care se deplasa din direcția Slatina către Pitești. În urma impactului, ambii conducători auto au fost transportați la spital, pentru a primi îngrijiri medicale”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Sursă: Imagini amator

În urma coliziunii dintre cele două vehicule, traficul rutier a fost blocat, iar autoturismele mici au fost deviate pe o rută ocolitoare, în timp ce autovehiculele cu masa de peste 3,5 tone așteaptă pe DN 65 – E 574 până la deblocarea acestuia, precizează reprezentantul IPJ Olt.

„Traficul a fost blocat pe DN 65 – E 574 din cauza accidentului produs la ieșire din Slatina spre Pitești. Autovehiculele a căror masă maximă autorizată este sub 3,5 tone sunt direcționate pe ruta: Slatina – Drumul Județean 653 – sat Recea – Drumul Județean 657 comuna Valea Mare – DN 65 – E 574. Autovehiculele cu masa maximă autorizată peste 3,5 tone vor aștepta pe DN 65 – E 574, până la deblocare”, a declarat Alexandra Dicu.

Echipajele Poliției Rutiere au fost la fața locului pentru a dirija traficul rutier. După o oră și jumătate, în jurul orei 20:30, circulația a fost reluată pe ambele sensuri, polițiștii rutieri rămânând în zonă pentru supravegherea și fluidizarea traficului.

Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările pentru sâvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți