Au venit rezultatele la testele pentru Coronavirus efectuate în cazul celor 14 agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care au intrat în contact direct cu jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt, confirmați pozitiv. În urma testării, rezultatul a fost unul negativ în cazul tuturor polițiștilor care au fost izolați la domiciliu, la fel ca și cei 31 de membri ai familiilor acestora cu care ei au intrat în contact.
Rezultatele testelor pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 au fost primite luni de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt, care miercurea trecută au deschis o anchetă în acest caz.
„Referitor la prelevarea de probe pentru testarea Covid-19 în cazul celor 14 agenți de poliție din județul Olt, aflați în izolare la domiciliu, în urma contactului direct cu lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă «Frații Buzești» Craiova, conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Olt, astăzi, 4 mai, vă comunicăm că rezultatul testării este negativ”, au transmis reprezentanții Prefecturii Olt.
Polițiștii au intrat în contact direct cu jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Frații Buzești” Craiova a Jandarmeriei Dolj, pozitivați cu noul Coronavirus, după ce aceștia au participat împreună la acțiunile desfășurate în ultima perioadă în județul Olt pe linia verificării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare impuse pentru a preveni răspândirea virusului.