2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Focar de Coronavirus la IPJ Olt. Șase polițiști depistați cu virusul

- Advertisement -

După ce un ofițer de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Olt a fost confirmat, zilele trecute, cu COVID-19, în cursul zilei de vineri alți cinci polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost depistați cu virusul. Printre ei sunt și comisarul șef Mihai Mihalache, inspectorul șef al Poliției, și unul dintre cei doi adjuncți ai săi, comisarul șef Eduard Bîlă.

Având în vedere că în prezent sunt șase oameni ai legii pozitivați cu virusul chinezesc, cinci dintre ei doar vineri, la IPJ este acum focar de Coronavirus.

„Întrucât la data de 9 iulie, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Județean Olt s-a înregistrat un caz de infectare cu COVID-19, a unui cadru care își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au fost luate măsuri de protecție, conform protocoalelor medicale. În acest sens, facem precizarea că după primirea rezultatului care indica infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice și a Direcției de Sănătate Publică, pentru prelevarea imediată de probe pentru toți contacții apropiați, conform definiției de caz. În urma rezultatelor sosite în această dupa-amiază (vineri n.r.), conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt (inspectorul șef Mihalache și unul dintre adjuncți, comisarul șef Bîlă n.r.), precum și un ofițer din cadrul Poliției municipiului Slatina (comisarul șef Victor Vladu, șeful instituției n.r.), un altul din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (comisarul șef Ionuț Ilinca, șeful serviciului n.r.) și un agent din cadrul Serviciului Investigații Criminale au fost confirmați pozitiv cu virusul COVID-19”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Sursa citată mai spune că de la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecția personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea Poliției Olt au fost luate măsuri pentru dezinfecția și igienizarea spațiilor, precum și a suprafețelor care sunt atinse frecvent.

„Manifestăm o preocupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate COVID-19, în ceea ce privește echiparea corespunzătoare a personalului și decontaminarea după fiecare intervenție a tehnicii de intervenție. Precizăm faptul că siguranța comunității nu este afectată, întrucât capacitatea de asigurare a intervențiilor este gestionată corespunzător”, spune reprezentantul IPJ.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți