-0.9 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

„Rusăneștiul merită mai mult”

- Advertisement -

– declară Nicușor Briceag, candidatul Alianței Liberalilor și Democraților la fotoliul de primar al localității

Pentru cei care nu vă cunosc, v-am ruga să ne dați câteva detalii despre dumneavoastră. Cine este Nicușor Briceag?

Sunt un tânăr de 38 de ani, cu speranțe şi idealuri, ca majoritatea tinerilor. Am terminat o facultate, urmez cursurile unui masterat, dețin o firmă. Aș putea spune că sunt o persoană realizată. Însă, sunt un perfecționist, iar dacă în plan personal lucrurile stau foarte bine, am decis că a venit momentul să mă implic și în viața publică, a comunității.

Vă rugăm să ne prezentați și un scurt CV educațional și profesional.

Sunt licențiat în Drept, iar în prezent sunt masterand, anul II, la Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice Brașov, unde urmez cursurile programului „Dimensiunea Europeană a Managementului Organizației”. Am fost consilier – Cabinet Secretar de Stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale și, până de curând, am ocupat funcția de consilier în cadrul Cancelariei Primului-Ministru din Guvernul României; pe lângă acestea sunt și antreprenor.

Candidați la funcția de primar al comunei Rusănești. Ce vă motivează să faceți acest demers?

Candidez pentru că sunt convins că pot schimba în bine localitatea în care m-am născut, am crescut și m-am format ca om. Nu sunt vorbe goale sau simple promisiuni de campanie – prin prisma funcțiilor pe care le-am deținut am învățat foarte multe lucruri și sunt convins că din fruntea administrației locale pot implementa o serie de proiecte menite să îmbunătățească viața consătenilor mei:

– Înființarea unui birou în cadrul primăriei pentru informarea și susținerea cetățenilor în accesarea de fonduri europene;

– Finalizarea proiectului apă și canal;

– Lărgirea drumurilor comunale și asfaltarea tuturor străzilor rămase neasfaltate;

– Montarea de limitatoare de viteză pe anumite străzi;

– Reamenajarea străzii principale;

– Accesarea de fonduri nerambursabile pentru întocmirea de cărți funciare atât intravilan, cât și extravilan;

– Amenajarea unor locuri de joacă și recreere pentru copii;

– Toți consilierii din echipa mea vor fi permanent în legatură cu cetățenii prin adunari publice locale.

Lucrez de mai mulți ani în administrația publică centrală, alături de specialiști și profesioniști, și consider că am acumulat o experiență și o expertiză care îmi permit să conduc la un nivel superior celui actual Primăria Rusănești. Vin cu idei și proiecte noi, vin cu un program coerent și eficient, cu o ofertă electorală în sprijinul oamenilor. Consider că o localitate mare și cu oameni gospodari cum este Rusăneștiul merită mai mult. Merită mai mult respect și mai multă implicare. Eu voi veni cu aceste două lucruri noi: respect pentru cetățean și implicarea directă în viața comunității locale.

Lăsând modestia la o parte, ce calități credeți că vă recomandă pentru această funcție?

Cred că deși sunt tânăr am o experiență administrativă și politică, care mi-ar permite să realizez lucruri frumoase pentru Rusănești din postura de primar. Dacă vreți, mă consider un tânăr ambițios, implicat și dedicat proiectelor pe care doresc să le implementez pentru comunitatea noastră. Sunt un om al locului și de aceea consider că oamenii mă pot evalua foarte bine și sper că vor fi convinși că soluția pentru o guvernare locală mai bună o reprezint eu.

Ce părere aveți despre ceilalți candidați?

Aș vrea să vorbesc doar despre mine și platforma mea electorală și sper ca și dumnealor să procedeze la fel. O campanie electorală trebuie să fie, în opinia mea, o luptă între proiecte și idei, nu o denigrare a adversarului.

Pe ce criterii v-ați selecta consilierii?

Oamenii din echipa mea sunt cetățeni onești ai acestei comune, preponderent tineri, care au încredere în mine și care doresc să construim ceva nou și modern pentru comuna noastră. Într-un cuvânt, sunt oameni de echipă, de încredere, cu care plec la drum pentru a face din Rusănești o localitate demnă de statutul de localitate din Uniunea Europeană.

Care ar fi prima măsură pe care ați lua-o în calitate de primar? Suntem în plină campanie electorală, ce promisiuni le faceți cetățenilor din Rusănești?

În primul rând voi propune o nouă abordare a funcțiilor de primar și viceprimar, în sensul că cei care sunt aleși în aceste funcții trebuie să se dedice totalmente misiunii lor fără a mai avea și alte ocupații paralele, iar ideea că primăria este o afacere personală trebuie să dispară. Primăria trebuie să fie în folosul cetățenilor și al comunității! Respectul față de oameni, transparența totală în ceea ce privește cheltuirea banului public și depunerea tuturor eforturilor pentru dezvoltarea localității sunt principalele mele promisiuni.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți