Datele oficiale ale Inspectoratului Școlar Județean Olt arată că la această dată sunt închise 81 de instituții de învățământ, din care 41 de grădinițe, motivul fiind procentul de vaccinare anti Coronavirus în rândul profesorilor, dar și al personalului auxiliar, este în continuare sub 60%. Având în vedere acest aspect, putem spune că puțin peste 4.800 de elevi din județ sunt în a patra săptămână de când stau acasă, ultimele două fiind de cursuri online și alte două de vacanță obligatorie, impusă de autorități pentru a scădea incidența COVID-19 în localități. Și chiar dacă aceasta a scăzut semnificativ și la nivelul județului Olt, fiind în această zi de 3,16 cazuri la mia de locuitori, în continuare acești copii fac ore din fața tabletelor, laptopurilor sau a altor sisteme IT, deși în comunitățile lor mai sunt poate doar unul sau două cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.
Mirela Paraschiv, purtătorul de cuvânt al ISJ Olt, a venit cu precizări referitoare la scenariile de funcționare a unităților școlare din județ, spunând că deciziile sunt luate de membrii consiliilor de administrație, iar acolo unde procentul de vaccinare în rândul personalului este de peste 50% și localitatea este fără cazuri COVID instituțiile pot să treacă la prezența fizică în acestea.
„Avem 81 de unități, din care 41 sunt grădinițe în sate foarte mici, izolate, cu 4.801 elevi pentru care activitatea este online. Avem doar 17 unități de învățământ cu personalitate juridică care sunt în online. Se discută despre situația din comunele în care nu există cazuri COVID, dar sunt decizii ale consiliilor de administrație din fiecare unitate de învățământ. Consiliul de administrație în momentul în care hotărăște scenariul de funcționare ia în calcul rata de vaccinare, incidența din fiecare localitate și toți factorii care ar putea să influențeze sau ar putea periclita într-un fel sau altul sănătatea copiilor. Deciziile se iau cu argumente. Decizia aparține consiliului de administrație, primordială este rata de vaccinare, este primul criteriu. Dacă vorbim de 50 la sută rată de vaccinare și 0 incidență, atunci se poate lua hotărârea să se revină la școală. Dar când vorbim de vaccinare zero este un pic mai complicat”, a precizat Mirela Paraschiv.
La sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Educației a dat publicității rată de vaccinare din toate cele peste 400 de instituții de învățământ preuniversitar, cu personalitate juridică și structuri arondate, inclusiv palate ale copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare. Iar statisticile oficiale arătau atunci că din acest total sunt în jur de 80 cu grad de vaccinare anti COVID a dascălilor și personalului auxiliar de sub 60%, însă erau și aproape 100 în care procentul de vaccinare a personalului era de 100%.
La acea vreme, erau și situații mai aparte, în județul Olt fiind și unități școlare în care nici o persoană nu s-a imunizat împotriva virusului SARS-CoV-2, procentul fiind de 0%. În total aveam peste 20, cele mai multe fiind în comuna Sprâncenata, unde nu se vaccinase nimeni în șase din cele șapte instituții de învățământ existente în această localitate.