Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că pe Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești (DEx) 12, tronsonul kilometric 20 – 27, în orașul Balș, județul Olt, traficul rutier va fi restricționat în noaptea de 6 spre 7 septembrie, în intervalul orar 22:00 – 05.00. Motivul este efectuarea unor lucrări de întreținere a părții carosabile a șoselei de mare viteză.
„În intervalul orar 22:00 – 02:00, lucrările se vor efectua pe sensul de mers Craiova – Slatina, iar în intervalul orar 02:00 – 05:00, acestea vor fi executate pe sensul de mers opus, Slatina – Craiova”, transmit reprezentanții InfoTrafic.
Și cum Lotul 1 al Tronsonului 2 din DEx 12 va fi închis pe parcursul nopții de marți, potrivit InfoTrafic circulația rutieră va fi deviată pe Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574.