2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproximativ 130 miliarde lei vechi pentru asfaltarea drumurilor din mai multe sate ale orașului Scornicești. Primarul Daniel Tudor a semnat contractul la Ministerul Dezvoltării

- Advertisement -

Daniel Tudor, primarul orașului Scornicești, vine cu o veste bună în prag de sărbători pentru locuitorii urbei. În dimineața zilei de vineri, 16 decembrie, acesta a fost prezent la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației unde a semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind asfaltarea drumurilor din mai multe sate ale localității. Valoarea investiției este de aproximativ 130 miliarde lei vechi.

Proiectul cuprinde asfaltarea drumurilor din satul Jitaru, strada Tronești, legătura Șuica – Tătulești (Drumul Comunal 58). Potrivit edilului, vor mai fi finalizare și străzile din satul Bircii, adică se va turna al doilea strat de asfalt, stratul de uzură.

„Vreau să mulțumesc pentru acest lucru Ministerului Dezvoltării, consilierilor locali, cât și personalului din compartimentul de specialitate al primăriei. Nu în ultimul rând, mulțumesc, pentru susținere și implicare, senatorului PNL de Olt Liviu Voiculescu și directorului general al Agenției Naționale a L locuințelor, Gabriel Stanciu. Personal, mă bucur că, rând pe rând, cu determinare și răbdare din partea tuturor, toate proiectele noastre încep să prindă contur, iar Scorniceștiul face pași fermi spre normalitatea mult așteptată”, a declarat primarul orașului Scornicești.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți