4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Daniel Tudor, primarul din Scornicești, a semnat contractele pentru șase proiecte ce se vor realiza în oraș prin PNRR

- Advertisement -

Șase proiecte urmează a fi demarate, prin componenta C 10 – Fondul Local a Planului Național de Redresare și Reziliență, în orașul Scornicești, iar majoritatea acestora vizează reabilitarea a mai mult unități de învățământ, cea mai importantă dintre ele fiind Liceul tehnologic „Constantin Brâncoveanu”. Contractele acestor proiecte de investiții, care se ridică la peste 20 de milioane lei noi au fost semnate la începutul acestei săptămâni de Daniel Tudor, primarul localității.

„Revin în atenția dumneavoastră cu alte obiective extrem de importante pentru localitatea noastră și vă reamintesc faptul că la finalul anului trecut anunțam că Ministerul Dezvoltării publica lista proiectelor aprobate și depuse prin PNRR în cadrul componentei C 10 – Fondul Local. În acest sens, am semnat, cu mare satisfacție, contractele pentru demararea lucrărilor la proiectele ce se vor derula în Scornicești și-n alte localități aparținătoare. De reținut că valoarea totală a proiectelor enumerate trece de 200 miliarde lei vechi, acestea urmând a fi implementate pentru viitorul oraşului nostru, pentru o comunitate curată, frumoasă și dezvoltată”, a declarat edilul Tudor.

Cinci dintre proiecte prevăd reabilitarea unor instituții de învățământ, iar al șaselea vizează reabilitarea fostului sediu al Primăriei Scornicești:

  • Reabilitare moderată la Şcoala cu Clasele I-VIII, din sat Mărgineni-Slobozia;
  • Reabilitare moderată la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, din oraş Scorniceşti;
  • Reabilitare moderată la Şcoala cu Clasele I-VIII, din sat Jitaru;
  • Reabilitare moderată la Şcoala cu Clasele I-VIII, din sat Bircii;
  • Reabilitare moderată la Şcoala cu Clasele I-VIII, din sat Chițeasca;
  • Reabilitare moderată la fostul sediu al primăriei, din Scorniceşti.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți