0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un bărbat de 51 de ani, din Bălteni, a căzut de pe o schelă în timp ce efectua lucrări la Redea

- Advertisement -

Accident de muncă sâmbătă, în jurul orei 11:00, în comuna Redea. Victimă a fost un bărbat de 51 de ani, din comuna Bălteni, care era la muncă. Angajat al unei firme de construcții, acesta se afla pe o schelă, pentru a fixa o grindă metalică, și a căzut de la înălțime, iar în urma evenimentului acesta a fost transportat la un spital din Craiova.

Accidentul a fost anunțat prin apelul de urgență 112, pentru cercetări la fața locului deplasându-se polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Deveselu.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna Bălteni, județul Olt, angajat al unei societăți comerciale cu specific construcții, în timp ce se afla pe o schelă pentru a fixa o grindă metalică, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de la înăltime. În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți