5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

CAO investește în energia verde. Se montează panouri fotovoltaice în stațiile de epurare din județ

- Advertisement -

Compania de Apă Olt a transmis joi, 3 august, că stațiile de epurare din municipiile Slatina și Caracal și din orașele Scornicești, Drăgănești Olt și Piatra Olt vor avea parcuri fotovoltaice, care urmează să asigure 90 – 95 la sută din consumul de energie electrică.

Potrivit unui comunicat de presă remis de CAO, instituția a semnat deja contractul de finanțare pentru începerea proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă „Centrale fotovoltaice (panouri solare) în vederea producerii 0.673 MW energie electrică la SC Compania de Apă Olt SA,”, valoarea investiției fiind de peste 5,8 milioane lei.

„Scopul acestui proiect îl reprezintă îmbunătățirea eficientei energetice prin producerea energiei electrice regenerabile în scopul asigurării consumului propriu.
Astfel, vor fi montate 5 parcuri fotovoltaice cu putere instalată de 673 KWp la Stațiile de Epurare din Slatina, Caracal, Scornicești, Drăgănești Olt și Piatra Olt. Acestea vor asigura 90 – 95% din consumul de energie electrică din Stațiile de Epurare din Caracal, Scornicești, Drăgănești Olt și Piatra Olt și 50% din consumul de energie electrică din Stația de Epurare Slatina”, se arată în comunicat.

Despre investiție, Cătălin Ușurelu, directorul general al CAO, a declarat: „Stațiile de epurare sunt cei mai mari consumatori de energie electrică, iar prin accesarea acestor fonduri facem un pas important spre independența energetică. Investim în viitor pentru că nu vrem să mai avem costuri enorme cu energia electrică așa cum s-a întâmplat anul trecut. Avem experiență în producerea de energie verde, având în vedere că, de 11 ani, asigurăm încălzirea clădirii administrative de la Stația de Epurare Slatina, dar și o parte din consumul de energie electrică, cu biogazul pe care îl producem. Scopul nostru este să protejăm mediul înconjurător, dar și comunitățile din care facem parte”.

Potrivit aceluiași comunicat de presă remis de companie, Stația de Epurare Slatina a fost reabilitată și modernizată, cu fonduri europene, în anuk 2012, iar în urma procesului tehnologic de epurare al apelor uzate și prin producerea nămolului, se produce biogaz care este utilizat pentru încălzirea clădirii administrative din stație, în sezonul rece, dar și pentru producerea energiei electrice utilizată pentru funcționarea stației.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți