Județul Olt este în zilele de luni și marți, 28 și 29 august 2023, sub incidența unor avertizări de Cod portocaliu și Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, emise de reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie. Acesta este și motivul pentru care prefectul județului, Mario De Mezzo, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în vederea stabilirii măsurilor necesare, în această perioadă, de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Potrivit ISU Olt, în perioadele caniculare sau secetoase, consiliile locale din zonele cu risc crescut de incendiu și, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituțiilor din zonele menționate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:
▪️ Identificarea și nominalizarea sectoarelor de activitate în care crește riscul de incendiu în condițiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate și a lipsei de precipitații, urmând a se stabili măsurile de protecție specifice.
▪️ Asigurarea și verificarea zilnică a instalațiilor de stingere și a rezervelor de substanțe stingătoare.
▪️ Asigurarea protejării față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și a altor tipuri de ambalaje care conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.
▪️ Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, și dotarea acestora cu mijloace de primă intervenție.
▪️ Restricționarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiții favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanțe volatile sau supraîncălziri excesive
▪️ Intensificarea activităților cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole și în locuri cu vegetație forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement.
▪️ Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum și pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicție, se stabilesc și se marchează de persoanele în drept.
▪️ Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți.
▪️ Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor.
„Cetățeni, nu uitați! Arderea vegetației uscate este INTERZISĂ și se sancționează conform prevederilor legale în vigoare!”, este mesajul clar pe care vor să îl transmită pompierii olteni în aceste zile.
Polițiștii au impus restricții de tonaj în zilele caniculare
În intervalul orar 11:00 – 20:00 al zilei de luni, 28 august, în condițiile avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din municipiul București și din29 de județe, printre care și Olt.
„Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă. Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciții multinaționale”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.
Potrivit aceleiași surse, conform articolului 61, alineat 1, litera m) din Ordonanța 43/1997 privind regimul drumurilor, încălcarea restricțiilor instituite potrivit articolului 44, alineatele 1 și 2, din același act normativ, se sancționează cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei, aplicată conducătorului auto.
De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că a cerut autorităților din județ să asigure puncte de hidratare pentru populație.
„Am convocat astăzi (luni, 28 august 2023 n. r.) Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, ca urmare a avertizărilor privind codul portocaliu de caniculă din județul Olt. Ne dorim ca fiecare persoană să fie în siguranță în aceste zile cu disconfort termic, așa că vă rog să țineți cont de recomandările specialiștilor. În același timp, le solicit administrațiilor locale să asigure puncte de hidratare pentru cetățeni, conform prevederilor în vigoare”, a declarat prefectul De Mezzo.