Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Siguranță Școlară, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat și în zilele de 2 și 3 septembrie activități informativ preventive pe linia violenței domestice și a consumului de droguri, de data aceasta în comuna Dobrosloveni.
Activitățile au fost desfășurate cu ocazia organizării celei de-a patra ediții a Festivalului „Romula Fest”, din satul Reșca al comunei oltene, vizați fiind tinerii cu care oamenii legii au ținut să aibă discuții legate de ceea ce înseamnă comiterea unor astfel de infracțiuni.
„Cu această ocazie, polițiștii au informat persoanele prezente la eveniment despre tipurile de violență domestică, respectiv: violență fizică, verbală, sexuală, economică și socială, oferind materiale informative care conțineau recomandări pentru prevenirea violenței domestice, dar și modalități de evitare a acesteia. În cadrul activităților, polițiștii au desfășurat și o sesiune de informare a persoanelor despre cauzele consumului de droguri, dar și despre consecințele negative pe care acestea le au asupra organismului. Pentru ca beneficiarii să poată aprofunda subiectele abordate, au fost distribuite materiale preventive și pe tema traficului și consumului de substanțe psihoactive”, se precizează într-un comunicat remis de Poliția Olt.
Totodată, potrivit IPJ, politiștii au informat persoanele cu care au interacționat, despre consecințele juridice ce decurg din săvârșirea de astfel de infracțiuni.
Polițiștii le-au transmis participanților la discuții, în special adolescenților, instituțiile cărora le pot solicita ajutorul în situația în care devin victimele unor astfel de infracțiuni.
Sfaturi și recomandări ale polițiștilor privind prevenirea și combaterea consumului de substanțe interzise
– Nu încerca consumul de droguri, cândva vei deveni în mod sigur dependent de ele!
– Gândește-te de două ori înainte să accepți diferite propuneri cu privire la droguri!
– Nu intra în relație cu plasatorii de droguri, indiferent cât de tentante sunt „atențiile” (doze gratuite, bani, obiecte, etc.)!
– Dacă ai un prieten consumator de droguri nu îl ocoli și îndrumă-l să ceară sprijin familiei, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!
Ce poţi face dacă eşti victima violenţei domestice?
• Să-ţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani, etc., numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;
• Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal;
• Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere;
• Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;
• Să nu îţi retragi plângerea;
• Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.