5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Angajați la negru, identificați de inspectorii de muncă la două stații GPL din Slatina și Grădinari

- Advertisement -

Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au continuat și în luna septembrie a anului 2023 controalele planificate, dar și inopinate, la firmele din județul Olt, acestea fiind desfășurate pe mai multe linii. Una dintre ele a fost identificarea persoanelor care lucrează fără contracte de muncă.

Iar inspectorii de muncă au găsit doi angajați care desfășurau muncă nedeclarată, unul fiind la un angajator din comuna Grădinari, cu domeniu de activitate fiind de comerț carburant, iar celălalt lucra la o stație GPL din municipiul Slatina. Potrivit ITM Olt, cele două societăți comerciale care îi foloseau pe muncitorii care nu aveau încheiate contracte de angajare, au fost amendate cu 40.000 de lei.

În total, luna trecută, inspectorii de muncă olteni au efectuat 242 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

„În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 394 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave s-au aplicat 205 sancțiuni, din care 186 avertismente și 19 amenzi în valoare totală de 108.000 lei”, a declarat Bogdan Țucă, purtător de cuvânt al ITM Olt.

Cele mai mari contravenții au fost date de inspectorii de muncă pentru cei doi angajatori care aveau muncitori la negru.

De asemenea, în septembrie, au fost comunicate ITM Olt 15 evenimente, soldate cu 14 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă și o persoană decedată, fapt pentru care a fost deschis un dosar de cercetare.

Persoana care a murit este bărbatul de 41 de ani, din comuna Urzica, care efectua lucrări de canalizare în comuna Vulpeni și a fost prins sub un mal de pământ la o adâncime de 5 – 6 metri. Accidentul a avut loc în data de 12 septembrie 2023.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți