0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Polițiștii rutieri, razie pe șoselele care tranzitează localitățile Caracal, Corabia, Drăgănești Olt și localitățile limitrofe. Zeci de amenzi aplicate și două dosare penale întocmite

- Advertisement -

Polițiștii olteni au organizat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 spre 12 noiembrie, între orele 20:00 – 04:00, o razie, cu efective mărite, pe drumurile publice din localitățile Caracal, Corabia, Drăgănești Olt și comunele limitrofe ale acestora, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Abaterile constatate în trafic nu au întârziat să apară, fiind aplicate zeci de amenzi, iar trei șoferi au rămas fără permisul de conducere. Totodată, doi conducători auto s-au ales cu dosare penale.

„În cadrul acțiunii organizate de către Serviciul Rutier Olt, au fost angrenați 18 polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut trei permise de conducere și două certificate de înmatriculare, fiind constatate și două infracțiuni la regimul rutier”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Era băut la volan

În cadrul activităților, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, pe strada Nicolae Titulescu, din orașul Drăgănești Olt, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Grojdibodu, județul Olt.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un alt șofer nu avea permis auto

Ulterior, în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, pe strada I. H. Rădulescu, din orașul Corabia, un autoturism condus de un tânăr, în vârsta de 23 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Oamenii legii au întocmit pe numele său un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră, a adăugat reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți