Semnalul de alarma tras de EdO si demersurile Partidei Romilor Olt au generat mai intai verificari din partea Inspectoratului scolar Judetean si a Prefecturii Olt. Reprezentantii prefecturii au descoperit ca fenomenul de segregare este prezent in mai multe unitati scolare din judet, printre care se numara si Colegiul National Ionita Asan. in luna noiembrie am efectuat o vizita de documentare la aceasta scoala si am constatat ca elevii romi sunt inscrisi preponderent la clasa I B si ca le este ingradit accesul la educatie de calitate, in comparatie cu ceilalti copii din clasa I A step-by-step si I A traditional. incalcarea prevederilor Ordinului 1540/19.07.07, privind interzicerea segregarii scolare a copiilor romi a fost semnalata anterior si prin raportul de control efectuat de Institutia Prefectului – Judetul Olt, emis in data de 24.10.2011, a declarat Oana Mihalache, reprezentanta a Romani CRISS.
Asociatia care apara drepturile romilor romani si parintii celor doi copii romani de la Caracal au solicitat Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) constatarea existentei faptei de discriminare si sanctionarea acesteia. De asemenea, a fost solicitata remedierea situatiei de la Ionita Asan, dar si prezentarea de scuze in mod public din partea conducerii colegiului. Prin cele doua actiuni de astazi, potrivit competentei specifice fiecarei institutii, Romani CRISS si parintii a doi elevi romi au cerut constatarea existentei faptei de discriminare si sanctionarea acesteia. A fost solicitata remedierea situatiei actuale prin elaborarea unui plan de desegregare si prin implementarea masurilor necesare eliminarii tuturor formelor de discriminare. Reclamantii au solicitat scuze adresate in mod public, timp de 7 zile consecutiv, in trei cotidiene centrale, se arata intr-un comunicat de presa al Romani CRISS.
Discriminarea in scoli, combatuta prin acte normative
Din cei 12 scolari ai uneia dintre clasele I formate anul trecut la Colegiul Ionita Asan, 11 erau de etnie roma. Interpretand configurarea acestei clase drept izolare, una dintre mamici si-a retras copilul de la scoala. Conducerea scolii a explicat infiintarea unei asemenea clase apeland la un argument care nu face obiectul nici unei prevederi legale: vointa parintilor de a-si alege invatatorii pentru copiii lor. Partida Romilor Pro-Europa Olt a formulat o sesizare catre Prefectura Olt si catre Inspectoratul scolar Judetean, cerand institutiilor abilitate normalizarea situatiei si verificarea tuturor unitatilor de invatamant din localitatile ce cuprind comunitati importante de romi pentru eliminarea fenomenului de segregare.
Potrivit Legii Educatiei, prin termenul de segregare in sistemul national de invatamant se intelege forma grava de discriminare care consta in separarea fizica, intentionata sau neintentionata, a copiilor / tinerilor minoritari de restul copiilor / tinerilor in grupe, clase, cladiri, unitati de invatamant si alte spatii utilizate in invatamant, astfel incat procentul copiilor / tinerilor minoritari din totalul copiilor / tinerilor din unitatea de invatamant / clasa / grupa este disproportionat in raport cu procentul pe care copiii / tinerii minoritari de varsta respectiva il reprezinta din totalul populatiei de aceeasi varsta in respectiva unitate administrativ-teritoriala. Ordinul ministrului Educatiei nr. 1540/2007 privind interzicerea segregarii scolare a copiilor romi interzice, incepand cu anul scolar 2007 – 2008, formarea claselor I-a si a V-a avand preponderent sau numai elevi romi.
Segregarea scolara pe criterii etnice nu poate dezvolta decat o situatie defavorabila atat pentru copiii romi, cat si pentru societatea romaneasca in general. Acest fapt este confirmat si de datele statistice prin care se arata ca ponderea unitatilor de invatamant care inregistreaza situatii de abandon scolar este mai ridicata in cazul scolilor cu romi, comparativ cu ansamblul sistemului. La o varsta atat de frageda, cand stima de sine si deprinderile sociale ale copiilor sunt in plina formare, segregarea ii afecteaza din punct de vedere educational, psihologic si moral si ingreuneaza procesul de incluziune sociala, se mai arata in comunicatul de presa remis de Romani CRISS.
Romani CRISS a dat in judecata Colegiul Ionita Asan pentru discriminare fata de copiii romi
- Advertisement -
- Advertisement -